Twitter ii va preda lui Joe Biden controlul asupra contului prezidential @POTUS atunci cand presedintele ales al SUA va depune juramantul de investire, chiar daca pana acum presedintele Donald Trump nu si-a recunoscut infrangerea.
Reteaua de socializare online „se pregateste activ pentru tranzitia conturilor Twitter institutionale ale Casei Albe pe 20 ianuarie 2021”, a indicat purtatorul de cuvant al Twitter, Nick Pacilio, intr-un e-mail trimis publicatiei Politico.
Operatiunea este realizata in colaborare cu Arhivele Nationale, asa cum s-a intamplat si in 2017, a precizat Pacilio.
Toate tweet-urile publicate pe conturile @POTUS, @FLOTUS, @VP si celelalte conturi oficiale vor fi arhivate. Ulterior, conturile vor fi reinitializate si predate noii administratii de la Casa Alba in aceeasi zi.
In timpul mandatului sau, Donald Trump a folosit intens Twitter. Contul sau personal, @realDonaldTrump, are 88 de milioane de urmaritori, cu mult peste numarul celor care urmaresc contul prezidential @POTUS (32 de milioane).
@POTUS est utilizat mai ales pentru a retrimite tweet-urile de pe contul personal al lui Donald Trump.
Multe dintre anunturile inopinate ale lui Trump au fost facute pe Twitter.
De la scrutinul prezidential din 3 noiembrie, platforma a adaugat mesaje de avertizare in cazul mai multor tweet-uri ale lui Donald Trump, in contextul in care acesta continua sa afirme ca a castigat alegerile si ca victoria contracandidatului sau democrat, Joe Biden, este legata de o frauda masiva, fara insa a oferi dovezi in aceasta privinta.
Sursa: Agerpres