Arestarea preventiva a candidatului la functia de primar al orasului Himare din partea minoritatii grecesti, Fredi Beleri, acuzat de cumpararea de voturi inaintea alegerilor locale de astazi din Albania, a generat tensiuni intre Atena si Tirana. Beleri a fost dus ieri, sambata, la inchisoarea din Tirana unde va ramane cel putin 10 zile. De notat ca si un colaborator al lui Beleri, Pantelis Kokavesis, a fost de asemenea arestat preventiv, transmite Kathimerini, citata de Rador, transmite g4media.ro

Publicat:15.05.2023, 10:55

In ciuda arestarii, Beleri a continuat sa se afle pe buletinul de vot si a putut fi votat duminica de catre sustinatorii sai.

Din inchisoare, Beleri a postat pe contul personal de Facebook un indemn catre votantii sai: „Votul vostru salveaza tara si democratia”.
Vorbind la postul grecesc de televiziune OPEN, el a spus ca, dupa ce, initial, estimarile erau ca 1.200 pana la 1.300 de persoane ar putea calatori de la Atena la Himare pentru a vota, numarul acestora a crescut la 1.500 in ultimele ore.

Comunicatul Ministerului grec al Afacerilor Externe

„Decizia instantei din Vlore, ​​​​daca probele nu sunt incontestabile, este scandaloasa”, precizeaza Ministerul Afacerilor Externe intr-un comunicat referitor la cazul candidatului la primaria Himare, Dionysis-Fredi Beleris.

„Arestarea unui candidat la functia de primar cu doua zile inainte de alegeri nu reprezinta stat de drept”, iar „decizia de arestare preventiva a candidatului la functia de primar aduce o rasturnare totala a regulilor de egalitate la alegerile municipale din Himare, cel mai important centru al minoritatii nationale grecesti din Albania”.

„O astfel de decizie va avea impact si asupra relatiilor Uniunii Europene cu Albania, intrucat o conditie a acestui curs european este aderarea tarilor candidate la normele europene si la principiile statului de drept”, se arata in comunicatul Ministerului de Afaceri Externe al Greciei.

Ministerul Afacerilor Externe mai precizeaza ca astfel de decizii, care incalca principiile de mai sus, „inseamna ca, in practica, Albania nu urmeaza calea europeana”.

Tweet-ul Ministerului Afacerilor Externe al Albaniei

Pe fondul reactiilor Ministerului grec al Afacerilor Externe, ministrul Europei si Afacerilor Externe din Albania, Olta Xhacka, a luat pozitie fata de cazul Beleri, raspunzand reactiilor generate de arestarea acestuia cu doua zile inainte de alegeri.

Cu o postare pe Twitter, aceasta a raspuns partii elene, invocand o lipsa de respect pentru institutiile Albaniei si il acuza pe Beleri de activitate infractionala impotriva unor „alegeri libere si corecte” in Albania.

„Este aproape imposibil sa intelegem cum prietenii nostri greci au dreptul de a contesta o hotarare judecatoreasca in tara noastra, cand dovezile dure ce au fost cautate nu ar fi putut fi mai dure de atat – Fredi Beleri a fost gasit implicat intr-o activitate infractionala impotriva libertatilor si alegerilor corecte”, a declarat Xhacka.

”Decizie politica”

Ieri, sambata, Vangelis Dulles, presedintele Partidului Uniunea pentru Drepturilor Omului (PBDNJ) (sustinator a minoritatilor etnice si in special a celei grecesti din Albania n.trad.) a caracterizat arestarea preventiva a lui Beleri, precum si intregul context pana la arestarea lui drept o decizie politica. De notat ca Beleri a fost arestat cu doar doua 24 de ore inainte de alegerile locale din Albania.

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a trimis un mesaj catre Tirana ca, daca Albania doreste sa se apropie de UE, ar trebui sa asigure alegeri locale libere si sa-i elibereze imediat pe cei pe care i-a trimis la inchisoare in acest context.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.