După câteva zile de respiro, în vestul Europei se întoarce canicula. În Peninsula Iberică, temperaturile se apropie de 45 de grade și nopțile sunt neplăcut de calde. Iar incendiile de vegetație se extind, în sudul Franței. În unele zone, autoritățile au instituit alerte maxime, iar localnicii și turiștii încearcă să facă față unui nou val de căldură extremă.
Spania se confruntă cu un nou val de căldură, cu valori extreme în mai multe regiuni. În provincia Huelva, mercurul din termometre se apropie de 45 de grade Celsius. În Sevilla, se menține alerta portocalie emisă de meteorologi. În acest timp, provincia Pontevedra rămâne sub avertizare de caniculă, deși temperaturile nu depășesc 36 de grade.
„Ținem ferestrele închise și ieșim doar noaptea, când este mai răcoare. Nu avem altă soluție.”
„Nu putem face mare lucru. Bem multă apă și ne asigurăm că toată lumea este hidratată.”
Spre nemulțumirea localnicilor, nopțile sunt aproape la fel de călduroase ca zilele.
„Noaptea este îngrozitor, pur și simplu îngrozitor.
Noaptea deschidem ferestrele, pornim aerul condiționat și ventilatoarele. Asta face toată lumea, nu-i așa?”
Valul de căldură care afectează peninsula Iberică a lovit și Portugalia. Aici, temperaturile ar putea atinge 43 de grade Celsius, în unele zone ale țării. Chiar și pe litoral, e greu de stat în soare.
Rosa SAMORA, VÎNZĂTOR DE PLAJĂ: „Da, îmi este foarte greu. Este prea cald. Sunt în costum de baie și merg mereu la furtunul cu apă ca să mă răcoresc. Altfel nu pot rezista aici.”
Autoritățile au emis cod roșu de caniculă, pentru mai multe regiuni ale țării, inclusiv Lisabona. Meteorologii avertizează și asupra nopților tropicale, când temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade.
Sunt și turiști veniți din alte părți, care au trecut deja printr-un episod canicular. Așa că vremea din Portugalia este chiar... acceptabilă.
Lisa STEURER, TURIST DIN GERMANIA:„Este foarte cald, dar cred că pe plajă este destul de bine. În Germania nu avem plajă, dar și acolo au fost aproape 40 de grade. Ne-am spus: „Doamne, ce căldură!”, dar aici este mult mai plăcut.”
În Franța, localnicii s-au grăbit să-și ia măsuri de prevenție, confruntați cu perspectiva unui nou val de caniculă. A fost îmbulzeală la magazinele care vindeau aer condiționat la ofertă.
În sudul Franței, incendiile de vegetație fac prăpăd, după mai multe săptămâni de secetă și temperaturi record, care au uscat terenurile. Cel mai mare incendiu afectează regiunile Aude și Hérault. Acolo, aproximativ 800 de pompieri, ajutați de 150 de autospeciale, încearcă să stingă flăcările care au mistuit peste 900 de hectare de vegetație, potrivit autorităților locale. Alte incendii au izbucnit și în apropiere de Marsilia.

