Cantareata Britney Spears si-a anuntat logodna cu iubitul ei cu 12 ani mai tanar. Se intampla dupa ce vedeta a scapat de tutela tatalui sau, care i-a gestionat banii timp de 13 ani. Spears a postat pe Instagram un scurt videoclip in care isi arata inelul cu diamant de pe deget, insotit de mesajul, Nu-mi vine sa cred. 

Alaturi de Britney Spears, in videoclip, apare iubitul artistei, Sam Asghari, in varsta de 27 de ani, pe care cantareata il saruta pe obraz. Asghari este antrenor personal si actor, cunoscut pentru serialul Showtime “Black Monday”. Peste 1,6 milioane de persoane au apreciat postarea de pe Instagram aseara, cei doi primind numeroase mesaje de felicitare. Ei au devenit iubiti dupa ce s-au intalnit, in 2016, pe platoul de filmare al videoclipului lui Spears “Slumber Party”. 

Vedeta pop are doi copii dintr-o casatorie anterioara cu rapperul Kevin Federline si a avut o scurta casatorie cu prietenul ei din copilarie Jason Alexander, care a fost anulata dupa doar 55 de ore. Britney Spears a cunoscut faima in adolescenta, insa a suferit de o depresie, extrem de mediatizata, in 2007. Ca urmare a fost pusa sub tutela tatalui ei, care timp de 13 ani a avut control asupra deciziilor financiare ale vedetei. La inceputul lunii septembrie, Jamie Spears a depus oficial o cerere pentru a pune capat tutelei.