Mai mult de 3,2 tone de catinona de sinteza (principul activ al khat, o planta cu proprietati euforizante) au fost confiscate in portul Barcelona, au anuntat miercuri autoritatile spaniole, precizand ca este vorba despre cea mai mare captura a acestui stupefiant in Europa, transmite AFP.
Garda Civila a confiscat cea mai mare cantitate de catinona de sinteza descoperita in Europa pana acum', mai precis 3,2 tone, ceea ce reprezinta 61 milioane de euro pe piata neagra, a informat institutia.
Catinona este un stimulant prezent in khat, un arbust raspandit in Africa de Est si in Peninsula Arabica, ale carui frunze, atunci cand sunt masticate, au efecte euforizante apropiate de ale amfetaminelor, scrie Agerpres. Derivatele sale sintetice sunt 'mai puternice decat componentul natural si mult mai periculoase', avertizeaza Garda Civila.
Imaginile difuzate de aceasta arata zeci de butoaie din plastic continand produsul sub forma de pietricele de culoare alba.
Ancheta a debutat la inceputul anului dupa o operatiune in Franta care a pus autoritatile pe pista unui antrepozit din portul Barcelona, in nord-estul Spaniei, de unde substanta era distribuita in restul Europei.
O organizatie infractionala 'transnationala' distribuia drogul prin intermediul a trei firme si cu ajutorul unor documente falsificate. O persoana a fost arestata si altele sunt date in urmarire.