Aproximativ 200 de autovehicule au fost implicate intr-un accident urias in apropiere de Montreal, in urma carambolului, doi oameni au murit si aproape 70 au fost raniti. Cauza accidentuui a fost vizibilitatea redusa la zero, scrie presa canadiana.
Accidentul a avut loc in apropiere de Montreal, pe autostrada 15. Doi oameni au murit si aproape 70 au fost raniti. Vehiculele tamponate, printre care si un autobuz scolar, s-au intins pe o lungime de un kilometru.
Masinile au fost aruncate unele peste altele, iar multe dintre ele s-au transformat intr-o gramada de fier vechi. Scena a fost descrisa drept apocaliptica de echipajele de interventie.
„Am intervenit la scena multor accidente, dar acesta este unul chiar mare. (...) Din fericire, am avut sprijinul echipelor din orasele din jur, care au venit cu echipamente de descarcerare. Am avut nevoie de multe asemenea echipamente”, a afirmat pompierul-sef al operatiunii, Marc Andre Breton, potrivit Mediafax.
Conform primelor informatii, de vina a fost vizibilitatea redusa practic la zero.![]()


