Boala provocata de noul coronavirus care a ucis 9 oameni in China se aseamana foarte mult cu gripa, principalele simptome fiind febra, tusea seaca, starea generala proasta, durerea de cap si tulburarile respiratorii, a explicat, pentru HotNews.ro, profesorul Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului de Boli Infectioase Matei Bals. Adrian Streinu Cercel mai spune ca "tratament care sa se adreseze acestui virus nu exista, in schimb exista tratamente patogenice, care se adreseaza cailor prin care boala se poate constitui, ceea ce este deosebit de important".

Info pe scurt:

-Care sunt simptomele. Simptomele date de imbolnavirea cu coronavirus seamana foarte mult cu cele ale gripei: febra, tuse seaca, stare generala proasta, durere de cap si tulburari respiratorii.

-Virusul se transmite de la om la om. In eventualitatea in care la unitatile de primiri urgente ale spitalelor vor ajunge persoane care prezinta aceste simptome, ele vor fi intrebate daca au calatorit in zone afectate de noul coronavirus sau daca au intrat in contact cu persoane care au calatorit in zonele respective.

-Exista tratament pentru coronavirus? Un tratament care sa se adreseze acestui virus nu exista in acest moment, in schimb exista tratamente patogenice, care se adreseaza cailor prin care boala se poate constitui, a explicat managerul Institutului de Boli Infectioase Matei Bals.

-Bolnavii pot fi tratati in Romania. Medicul Adrian Streinu Cercel da asigurari ca, in cazul in care se vor inregistra cazuri de imbalnavire pe teritoriul Romaniei, "primele cazuri vor fi adresate Institutului de Boli Infectioase Matei Bals, si aici avem expertiza si cunostintele necesare ca sa putem interveni".

-Primele masuri luate de Romania impotriva coronavirusului

Profesorul Adrian Streinu Cercel a participat, miercuri dimineata, la Ministerul Sanatatii, la o intalnire a specialistilor in sanatate publica, boli infectioase si microbiologie, care a avut ca scop elaborarea unui set de masuri pentru a preveni intrarea coronavirusului in Romania. Intalnirea grupului de specialisti a fost coordonata de Nelu Tataru, secretar de stat in Ministerul Sanatatii.

Medicul Adrian Streinu Cercel a explicat, pentru HotNews.ro, ca "setul de masuri prevede supravegherea intrarilor in tara, pentru ca de acolo incepe toata problema, informarea populatiei, modalitatile de informare a populatiei, aceasta recomandare catre Ministerul Transporturilor de achizitie de sisteme de detectie termica (pentru aeroporturi, pentru a identifica persoanele care au febra - n. red.). De asemenea, mai sunt punctele de derulare si modul in care se desfasoara monitorizarea, dispensarizarea, internarea, diagnosticarea etc a pacientilor, care sunt probleme tehnice."

Adrian Streinu Cercel a mai explicat ca, din punctul de vedere al simptomelor, acest sindrom "se aseamana destul de mult cu gripa - febra, tuse seaca, stare generala proasta, dureri de cap, tulburari respiratorii - ceea ce face ca bolnavul sa ajunga intr-o unitate de primiri urgente, pentru a fi diagnosticat".

In eventualitatea in care la unitatile de primiri urgente ale spitalelor vor ajunge persoane care prezinta aceste simptome, ele vor fi intrebate daca au calatorit in zone afectate de noul coronavirus sau daca au intrat in contact cu persoane care au calatorit in zonele respective, apoi vor urma ceilalti pasi - testare si diagnosticare.

In ceea ce priveste tratamentul pentru coronavirus, un tratament care sa se adreseze acestui virus nu exista in acest moment, in schimb exista tratamente patogenice, care se adreseaza cailor prin care boala se poate constitui, ceea ce este deosebit de important, a explicat managerul Institutului de Boli Infectioase Matei Bals. "Un tratament exista, numai ca acel tratament trebuie sa fie foarte bine tinut sub control, pentru interventii precise", a adaugat Adrian Streinu Cercel.

Medicul Adrian Streinu Cercel da asigurari ca, in cazul in care se vor inregistra cazuri de imbalnavire pe teritoriul Romaniei, "primele cazuri vor fi adresate Institutului de Boli Infectioase Matei Bals, si aici avem expertiza si cunostintele necesare ca sa putem interveni".

Grupul de specialisti constituit la nivelul Ministerului Sanatatii a stabilit astazi, intr-o sedinta de lucru, primele masuri care trebuie aplicate in contextul alertei legate de infectia cu noul coronavirus.

Specialistii in domeniu au stabilit trei categorii de masuri care vor fi aplicate in aeroporturile internationale si unitatile sanitare pentru prevenirea, limitarea imbolnavirilor si tratarea pacientilor infectati cu coronavirus, a anuntat Ministerul Sanatatii.

Au fost nominalizate unitatile sanitare care vor primi pacienti pentru asigurarea asistentei medicale, care vor fi spitalele de boli infectioase din Iasi, Timisoara, Constanta, Cluj iar in Bucuresti – Institutul National de Boli Infectioase 'Matei Bals' si Spitalul de Boli Infectioase 'Victor Babes'.

Toate unitatile sanitare au obligatia sa asigure personalului medico-sanitar substantele dezinfectante pentru maini si pentru suprafete in cantitati suficiente, iar personalul medico sanitar din toate UPU / CPU / camere de garda vor avea obligatia ca pe tot parcursul serviciului sa poarte echipament de protectie specific (masca si manusi).

Primele cazuri suspecte vor fi dirijate catre Institutul National de Boli Infectioase 'Matei Bals', unde vor fi izolate pentru asistenta de specialitate (izolare, diagnosticare si tratament). Pacientii suspecti vor fi izolati in conditiile necesare pentru bolile infectioase cu transmitere aerogena si cu respectarea precautiunilor universale.

Institutul National de Boli Infectioase 'Matei Bals' va redacta protocolul de diagnostic si tratament care va fi pus la dispozitia centrelor nominalizate.

Pentru capacitatea de identificare si diagnostic rapid a cazurilor, unitatile sanitare desemnate vor achizitiona teste de diagnostic recomandate de OMS.

In aeroporturile internationale, vor fi distribuite calatorilor materiale de informare la intrarea in tara referitoare la simptomatologie.

De asemenea, se recomanda asigurarea asistentei medicale in regim de permanenta, unde vor fi indrumati pasagerii cu simptomatologie respiratorie / febra. Tot in aeroporturile internationale, specialistii de sanatate publica recomanda achizitia de scannere termale in vederea identificarii persoanelor care pot prezenta simptomatologie specifica.

Acest plan de masuri va fi actualizat in functie de evolutia si recomandarile transmise de Organizatia Mondiala a Sanatatii si Comisia Europeana.

Sursa: