Cel putin 50 de persoane au fost ucise, noaptea trecuta, in timpul a doua atacuri care au vizat sate din estul Republicii Democrate Congo.
Aceasta ar putea fi cea mai cumplita noapte de violente inregistrate in ultimii cel putin patru ani, a anuntat ONU, potrivit Reuters.
Armata si un grup local pentru apararea drepturilor civile au anuntat ca oamenii au fost ucisi de Fortele Democrate Aliate, un grup islamist armat. Acesta a luat cu asalt satul Tchabi si o tabara in care se aflau persoane stramutate de langa Boga, un alt sat. Ambele sunt aproape de granita cu Uganda.
De asemenea, islamistii au incendiat case si au rapit mai multi civili.
Albert Basegu, seful unui grup pentru apararea drepturilor civile, a declarat, pentru sursa citata, ca a fost alertat de tipetele care veneau dinspre casa unui vecin.
“Cand am ajuns acolo, am gasit ca atacatorii ucisesera deja un pastor anglican iar fiica sa era grav ranita”, a afirmat Basegu.
Grupul KST, care a mapat evenimentele violente din estul nelinistit al RD Congo inca din iunie 2017, a transmis, pe Twitter, ca sotia unui lider local se numara printre persoanele decedate.
Acesta este cel mai mare numar de victime inregistrat vreodata de KST intr-o singura zi, a anuntat coordonatorul grupului, Pierre Boisselet.
Sursa: stirileprotv.ro


