Aproape 1.800 de persoane au fost evacuate si transporturile au fost puternic perturbate duminica intr-un cartier al Parisului, in timpul unei operatiuni de deminare a unei bombe de aviatie din al Doilea Razboi Mondial, descoperita pe un santier.

Dispozitivul exploziv fusese gasit la 4 februarie, îngropat sub un santier de constructii aproape de soseaua de centura pariziana în nordul capitalei franceze, a indicat prefectura politiei din Paris într-un comunicat.

Bomba a fost deplasata duminica la sfârsitul diminetii, iar apoi depusa într-un container pregatit în prealabil, unde a fost detonata sub control.

“Operatiunea de distrugere a bombei #PorteDeLaChapelle s-a desfasurat fara incidente. Restrictiile instituite au fost ridicate, iar celula de informare a publicului a fost dezactivata”, a anuntat prefectura politiei într-un tweet.

Doua perimetre au fost securizate în jurul santierului unde a fost gasita bomba si a locului unde a fost distrusa.

Operatiunea a necesitat “evacuarea unei parti importante a cartierului Porte de La Chapelle si numeroase restrictii de circulatie”, potrivit prefecturii politiei.

Circa 1.500 de localnici au fost vizati în cartierul parizian Porte de La Chapelle si 300 de persoane în orasul vecin Saint-Denis, a adaugat prefectura. Rezidentii evacuati au fost cazati temporar în salile de sport ale unor gimnazii din cele doua suburbii.

Rezidentii au fost evacuati între 05:00 GT si 07:30 GMT, timp în care prezenta persoanelor în zona a fost interzisa, revenind ulterior progresiv la amiaza.

Circulatia feroviara a fost puternic perturbata duminica dimineata, la plecare si la sosire în Gara de Nord a Parisului.