Gulfer Ulas este exasperata din cauza deprecierii lirei pentru ca nu isi mai permite cartile necesare pentru teza sa de doctorat si cu atat mai putin romanele pe care le adora, cartile devenind un produs de lux in Turcia, transmite AFP.

Sectorul editarii de carte, foarte dependent de importurile de hartie, este lovit in plin de criza monetara din Turcia, unde moneda nationala a pierdut un sfert din valoare in acest an iar inflatia a trecut de 21%, ceea ce afecteaza puterea de cumparare a turcilor.

„Pretul cartilor a explodat. Studiez relatii internationale si cheltui aproape 1.000 de lire pe luna in librarii (aproximativ 75 de euro, adica o treime din salariul minim pe economie din Turcia)”, dezvaluie Gulfer Ulas.

„Cititul este una dintre pasiunile mele”, continua Gulfer Ulas, care recunoaste ca aceasta pasiune are acum un cost exorbitant. „Inainte, prima editie a unei carti costa 33 de lire. Acum este aproape 70 de lire”, spune Ulas.

In decurs de un an, „pretul hartiei a urcat de la 700-800 de dolari pe tona la 1.500 de dolari”, o crestere subita care s-a repercutat asupra librarilor, explica Haluk Hepkon, proprietarul editurii Kirmizi Kedi, conform Agerpres.

„Imaginati-va ca publicati o carte care costa 30 de lire. Daca se vinde bine si este reeditata o saptamana mai tarziu, pretul va urca la 35 de lire. Si Dumnezeu stie cat va costa la cea de-a treia sau a patra reeditare”, adauga Haluk Hepkon. „La final, oamenii sunt obligati sa se concentreze pe produsele esentiale si sa renunte la carti”, se teme editorul.

O alta posibila consecinta este aceea ca, din cauza dificultatilor financiare, editorii sa decida sa publice mai putine carti. Anumite case de editura si-au cerut deja scuze cititorilor pentru ca nu au tiparit anumite carti din cauza costurilor de imprimare foarte ridicate.

Potrivit unui studiu efectuat in 2018 de Camera de comert din Istanbul, Turcia importa anual hartie in valoare de aproximativ trei miliarde de dolari.

Pretul hartiei a crescut peste tot in lume insa situatia este una deosebit de dificila in Turcia, dupa privatizarea si ulterior dezmembrarea principalului producator de hartie din Turcia (SEKA), la finalul anilor 2000, afirma presedintele Asociatiei editorilor turci, Kenan Kocaturk. Potrivit acestuia, Turcia plateste in prezent pentru ca nu a considerat hartia drept un produs strategic.

„Fabricile de hartie din Turcia au fost vandute, doar doua dintre ele continua sa produca. In celelalte, echipamentele au fost vandute la pret de fier vechi”, adauga Kenan Kocaturk.

„Deprecierea lirei afecteaza toate sectoarele. Din pacate, de mai multi ani Turcia nu reuseste sa produca mai multe materii prime si bunuri intermediare”, explica economistul Murat Sagman.

Pentru Rober Koptas, de la editura Aras din Istanbul, sectorul cartii va suferi de pe urma crizei intr-un moment in care cetatenii obisnuiti au dificultati in a-si asigura hrana zilnica.

„Multe edituri opresc sau reduc tiparirea de carti. Oamenii care lucreaza in acest sector, tipografi, angajati din birouri, editori si traducatori vor suferi consecintele financiare”, prognozeaza Rober Koptas.

Pentru Haluk Hepkon „sectorul culturii este la fel de important ca si alimentatia. Chiar mai mult, pentru ca este nevoie sa educi oamenii pentru ca acestia sa poata rezolva problemele economice”.

Sursa: