Armata israeliana a incercuit locuinta sefului Hamas din Gaza, dupa lupte intense in sudul Fasiei. Oficialii israelieni spera sa dea astfel o lovitura decisiva gruparii teroriste. Asta in contextul in care tot mai multe voci, inclusiv din partea aliatilor americani, cer Israelului sa ia masuri pentru protejarea civililor palestinieni.

In ultimele 2 zile, armata israeliana si-a concentrat eforturile in sudul Fasiei Gaza, dar continua sa opereze si in zonele din nordul regiunii. Ofensiva se desfasoara rapid si cu rezultate pozitive, spun oficialii israelieni.

Daniel HAGARI, PURTATORUL DE CUVANT AL ARMATEI ISRAELIENE:  „Teroristii au inceput sa iasa din subteran si lupta corp la corp cu trupele noastre. Militarii nostri castiga si au avantajul in zona. In Jabaliya, Shijaiya si in regiunea Khan Younis, am spart liniile defensive.”

In Sud, armata israeliana a intrat in al doilea oras ca marime din Gaza, intr-o incercare de a-i lichida pe militantii Hamas care s-au adapostit aici inca de la inceputul operatiunilor terestre.

Eylon LEVY, PURTATORUL DE CUVANT AL GUVERNULUI ISRAELIAN:  „Batalionul din Khan Younis al Hamas a jucat un rol crucial in atrocitatile din timpul masacrului din 7 octombrie si lucram ca sa distrugem infrastructura terorista pe care au construit-o la suprafata si in subteran, in cartierele civile."

Oficialii de la Tel Aviv sustin ca in tunelurile de sub orasul Khan Younis se ascunde conducerea locala a Hamas, in frunte cu responsabilul din Gaza al gruparii. In zonele curatate de militanti, armata israeliana continua sa descopere depozite de munitie si armament ale Hamas.

Pe de alta parte, luptele au crescut in intensitate si impiedica distribuirea de alimente, apa si medicamente in Gaza. Noile ordine de evacuare emise de israelieni ii forteaza pe localnici sa se refugieze intr-o zona ingusta, spre granita cu Egiptul, in timp  ce bombardamentele provoaca tot mai multe victime.

„Un alt atac pe strada mea, asupra vecinilor mei.”

Potrivit oficialilor palestinieni pana acum in razboiul declansat dupa atacul din 7 octombrie si-au pierdut viata peste 16.200 de oameni si alti 42.000 au fost raniti. Numarul victimelor ar putea fi, insa, mai mare. Statele arabe urmeaza sa propuna, la Natiunile Unite, o rezolutie cu ajutorul careia spera sa impuna o incetare a focului in Gaza.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.