Compania farmaceutica americana Moderna a anuntat miercuri ca vaccinul sau experimental impotriva COVID-19 a generat un raspuns imunitar promitator la persoanele in varsta.
Rezultatele au venit in urma unui test clinic de etapa initiala in cadrul caruia vaccinul a fost administrat unui grup de 10 adulti cu varste cuprinse intre 56 si 70 de ani, precum si unui alt grup format tot din 10 persoane, dar cu varste de peste 71 de ani, relateaza agentia EFE.
Anuntul a fost facut in timpul reuniunii comitetului de evaluare asupra practicilor de imunizare al Centrelor pentru Prevenirea si Controlul Bolilor din SUA (Centers for Disease Control and Prevention - CDC).
Fiecarui participat la acest test clinic i-au fost administrate doua doze de vaccin de 100 de micrograme, la un interval de 28 de zile intre ele. Potrivit laboratorului Moderna, participantii la testul clinic au produs anticorpi neutralizanti, despre care cercetatorii cred ca sunt necesari pentru dezvoltarea imunitatii fata de virusul SARS-CoV-2, precum si celule imunitare T, de asemenea necesare.
Anticorpii observati la aceste doua grupuri de voluntari au fost mai semnificativi decat cei dobanditi de pacienti care s-au recuperat in urma unei infectii cu SARS-CoV-2, mai noteaza compania.
Cat despre posibilele efecte secundare ale vaccinului, unii dintre participantii la testul clinic au acuzat in urma injectie stari de oboseala, dureri de cap sau frisoane, dar cele mai multe dintre simptome au disparut dupa doua zile.
Compania Moderna a publicat in luna mai datele preliminare ale studiului clinic initial care au relevat ca vaccinul sau experimental a produs anticorpi la 45 de voluntari adulti sanatosi, dar comunitatea stiintifica a avertizat de mai multe ori ca acest esantion de voluntari este redus si efectele vaccinului ar putea fi diferite in cazul altor categorii de populatie, cum ar fi varstnicii.
Vaccinul experimental conceput de Moderna contine material genetic denumit ARN mesager, sau ARNm, despre care cercetatorii estimeaza ca determina sistemul imunitar sa lupte impotriva virusului.
Aceasta companie farmaceutica a inceput in luna iulie ultima faza a testelor clinice ale vaccinului pentru care in aceasta etapa mizeaza pe participarea a circa 30.000 de voluntari. Vaccinul Moderna este unul din cele sase semnalate de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) la inceputul lunii august ca fiind cele mai avansate in procesul testelor clinice.
Tot la inceputul lui august, laboratorul Moderna a ajuns la un acord cu guvernul american pentru furnizarea a 100 de milioane de doze de vaccin in valoare de 1,5 miliarde de dolari, cu optiunea achizitiei a 400 de milioane de doze suplimentare.
Si Comisia Europeana a anuntat cu cateva zile in urma finalizarea negocierilor preliminare cu Moderna pentru achizitia a cel putin 80 de milioane de doze de vaccin, odata ce acesta isi va fi demonstrat eficacitatea si siguranta.
Sursa: Stirileprotv.ro


