Echipa de campanie a lui Donald Trump a anuntat, duminica, ca a strans fonduri in valoare de 7,1 milioane de dolari dupa publicarea joi a fotografiei judiciare a fostului presedinte republican, facuta in timpul scurtei sale sederi intr-o inchisoare, scrie stirileprotv.ro.
Cu fata posomorata, sprancenele incruntate si privirea sfidatoare, asa apare Donald Trump in instantaneul istoric realizat intr-o inchisoare din Atlanta, aceasta fiind prima fotografie judiciara a unui fost presedinte american, scrie AFP, citata de Agerpres.
Miliardarul a fost inculpat pentru presupusa incercare de a modifica in favoarea sa rezultatul alegerilor prezidentiale din 2020 din Georgia, castigate in acest stat cheie de actualul presedinte democrat Joe Biden.
Dupa publicarea fotografiei, echipa de campanie „Trump 2024” a lansat un apel la fiecare „patriot” american, afirmand intr-un comunicat ca „statul din umbra incearca sa faca din presedintele Trump inamicul public numarul unu pentru indrazneala sa de a contesta clasa conducatoare corupta de la Washington”.
Steven Cheung, purtatorul de cuvant al campaniei lui Donald Trump, a confirmat duminica pentru AFP ca „au fost stransi aproape 20 de milioane de dolari in ultimele trei saptamani, ceea ce coincide cu inculparea de la Washington si cu fotografia judiciara din Atlanta”.
„7,1 milioane de dolari (stransi) de joi. 4,18 milioane de dolari chiar ieri”, sambata, in cea mai mare strangere de fonduri „intr-o singura zi de campanie”, a mai spus Steven Cheung.
Democratii au folosit si ei fotografia lui Donald Trump, sugerand ca nimeni nu este mai presus de lege.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


