O adolescenta 15 ani, din Smardioasa, judetul Teleorman, a nascut singura acasa un copil pe care apoi l-a bagat in soba, pentru a-si ascunde naşterea de parinti.

Copilul a fost descoperit ulterior mort, relateaza ziarulteleormanul.ro.

Parinţii nu ştiau ca adolescenta, eleva la un liceu din Alexandria, era însarcinata. Speriaţi ca aceasta se simtea rau, au sunat la 112. La spital, medicii au fost cei care au constatat ca tânara tocmai nascuse.

“Poliţiştii din cadrul IPJ Teleorman au fost sesizaţi de catre cadrele medicale ale spitalului din Alexandria cu privire la faptul ca la unitatea spitaliceasca a fost adusa o minora în vârsta de 15 ani care şi-ar fi provocat un avort la domiciliu.


Poliţiştii au stabilit ca minora locuieşte împreuna cu parinţii în comuna Smârdioasa şi în dupa-amiaza zilei de 30 martie a.c. ar fi nascut singura în baie, parinţii acesteia neavând cunoştinţa de faptul ca aceasta ar fi fost gravida şi ar fi ascuns fatul în soba dintr-o camera.


Cadavrul fatului a fost ridicat de catre reprezentanţii Serviciului de Medicina legala Teleorman în vederea efectuarii necropsiei. În cauza a fost întocmit un dosar penal pentru savârşirea infracţiunii de “uciderea sau vatamarea nou-nascutului savârşita de catre mama”, urmând a se propune soluţie prin Parchet”, potrivit IPJ Teleorman.