O fetiță de doar doi ani a murit, joi seară, după ce a suferit complicații în urma unei anestezii administrate într-o clinică dentară din București. Potrivit primelor informații, copila ar fi primit o doză prea mare de anestezic, iar medicii nu au mai reușit să o salveze, scrie adevărul.ro

În jurul orei 17.30, fetița, adusă la stomatolog pentru o problemă medicală minoră, a început să dea semne că se simte rău după administrarea anesteziei.

„La data de 13 noiembrie 2025, în jurul orei 19:30, Secția 10 Poliție a fost sesizată, prin intermediul SNUAU 112, cu privire la faptul că, la o clinică stomatologică din Sectorul 3, un copil a intrat în stop cardio-respirator”, potrivit unui comunicat al Poliției române.

Personalul medical a încercat să o resusciteze timp de aproximativ 40 de minute. Micuța a intrat de trei ori în stop cardiorespirator — de două ori a dat semne că răspunde manevrelor, însă în final, organismul ei a cedat.

Medicul care a efectuat intervenția lucrează și la Spitalul de Urgență Floreasca.

Clinica dentară unde un copil a murit FOTO Facebook

Clinica la care s-a produs tragedia ar fi Crystal Dental Clinic, de pe strada Olteni, din sectorul 3, potrivit imaginilor difuzate de televiziuni. Sediul clinicii care aparține medicului Sorina Blaj a fost sigilat de anchetatori și este păzit de polițiști.

Ministrul Sănătății din România, Alexandru Rogobete, a anunțat că Inspecția Sanitară va verifica dacă clinica privată avea autorizațiile necesare pentru anestezie, iar Colegiul Medicilor va investiga modul în care au acționat medicii care au efectuat anestezia.

„Eu sper ca această clinică stomatologică privată să fi fost acreditată și să fi respectat toate protocoalele de anestezie”, a spus ministrul. 

Cazul a fost preluat de Serviciul Vătămări și Ucideri din Culpă din cadrul Poliției București, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragicul eveniment.

Crystal Dental Clinic a transmis un comunicat în care își exprimă regretele

„Suntem profund șocați și devastați de tragicul incident petrecut astăzi în cadrul unei proceduri de sedare profundă efectuată unui pacient copil. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse de echipa noastră medicală pentru resuscitare, micuța a suferit un stop cardio-respirator ireversibil”, se arată în punctul de vedere al clinicii, potrivit Mediafax.

Potrivit acestora, în cei 11 ani de activitate, au realizat 1.700 de proceduri similare de sedare profundă, cu aceeași echipă. În acest timp, reprezentații clinicii transmit că nu au avut un incident similar, calificând tragedia drept neașteptată: 

„Acest eveniment neașteptat ne-a cutremurat întreaga echipă și ne-a amintit de fragilitatea vieții, în special a celor mai vulnerabili dintre noi. Transmitem cele mai sincere condoleanțe și gândurile noastre calde familiei îndurerate. Suntem alături de ei în această clipă de neimaginate durere și ne angajăm să oferim tot sprijinul necesar. Inimile noastre sunt cu voi, iar rugăciunile noastre – pentru liniștea sufletului micuței plecate prea devreme”.