Un avion al companiei British Airways, care efectua un zbor de la Birmingham la Malaga, a fost in centrul unui incident terifiant, scrie stirileprotv.ro, citand Daily Star.
Doua dintre ferestrele cabinei s-au spart din cauza suruburilor gresite care au fost folosite pentru a fi fixate, noteaza Daily Star.
Dupa ce geamurile s-au spart, capitanul Tim Lancaster a fost "aspirat" in afara. Din fericire pentru el, Nigel Odgen, un membru al echipajului, l-a prins de glezne si l-a tinut asa pana cand avionul a aterizat in siguranta.
Acesta a povestit ca trupul lui Tim Lancaster a ajuns "peste partea superioara a aeronavei", "in forma de U", in jurul ferestrelor.
La un moment dat, Nigel Odgen a inceput sa aiba degeraturi la maini. Un al doilea insotitor de bord, pe numele sau John Heward, a sarit in ajutorul acestuia si l-a prins pe Tim Lancaster de centura.
Copilotul Alistair Atchison a preluat controlul avionului si le-a cerut colegilor sai sa faca faca tot ceea ce pot pentru a nu-l pierde pe Tim Lancaster.
Alistair a coborat avionul la o altitudine la care echipajul si pasagerii au putut sa respire. Apoi, el a inceput manevrele pentru o aterizare de urgenta, in timp ce colegii sai il tineau pe capitan.
Din fericire, aeronava a aterizat in siguranta pe aeroportul din Southampton. Tim Lancaster, care prezenta fracturi si vanatai, precum si degeraturi severe, a fost transportat la spital.
In mod miraculos, toti pasagerii aflati in avion au ajuns nevatamati la sol.
Potrivit unui raport al Sectiei pentru Investigarea Accidentelor Aeriene, un tehnician a folosit suruburi gresite pentru a fixa geamurile avionului cu 27 de ore inainte de zbor.
La cateva saptamani de la producerea incidentului, intregul echipaj si-a reluat activitatea. Capitanul Tim Lancaster a efectuat primul zbor cinci luni mai tarziu.
"Nu am avut timp sa ne gandim la ceea ce se intampla. Trebuia doar sa ne descurcam si sa rezolvam problema asta. Instinctul si antrenamentul au fost cele care au preluat controlul", a afirmat Nigel Layer.
Incidentul, care a avut loc in iunie 1990, a generat schimbari majore in industria aviatica. Specialistii au adus imbunatatiri designului cabinelor avioanelor si materialelor ferestrelor.


