Ministrul de Interne, seful STS dar si actualul si fostul sef al Politiei Romane vor fi audiati, in Parlament, in cazul crimei de la Caracal.

Anuntul a fost facut de presedintele comisiei de aparare din Camera Deputatilor, social-democratul Dorel Caprar. „Avand in vedere evenimentele recente de la Caracal, precum si numeroasele semnalari din mass-media referitoare la modul deficitar de execitare a atributiilor de serviciu de catre personalul Ministerului Afacerilor Interne si al Serviciului de Telecomunicatii Speciale, pentru analizarea situatiei si in exercitarea controlului parlamentar, luni, 29 iulie, ora 17, este convocata sedinta a Comisiei pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala din Camera Deputatilor”, a scris Caprar pe Facebook. El spune ca urmeaza sa fie convocati, la audieri, Ministrul Afacerilor Interne, directorul Serviciul de Telecomunicatii Speciale, inspectorul general interimar si fostul inspector general ai Politiei Romane, precum si directorul Directiei Generale de Protectie Interna. Presedintele Camerei Deputatilor, Marcel Ciolacu a anuntat deja ca va initia discutii, in regim de urgenta, cu liderii grupurilor parlamentare pentru infiintarea unei comisii de ancheta care sa analizeze cauzele care au dus la tragedia de la Caracal. 

Sursa: