Uneori dragostea nu are limite. Dovedeste acest lucru o batranica de 73 de ani din Statele Unite, care s-a inscris la un curs de asistente medicale pentru a fi aproape de sotul ei, internat intr-un camin pentru varstnici.

Femeia nu isi mai luase in brate partenerul de viata de un an, din cauza masurilor impuse in contextul pandemiei. Iar reintalnirea a fost de-a dreptul emotionanta.

Si, daca va obtine diploma atat de dorita, bunicuta il va putea ingriji zilnic pe cel cu care si-a unit destinul.

La 73 de ani, o femeie dintr-un orasel din California tocmai s-a intors la scoala. Vrea sa devina asistenta medicala, doar ca sa fie alaturi de sotul ei, internat intr-un camin pentru batrani.

Inainte de pandemie il vizita in fiecare zi. In ultimele luni, insa, a fost nevoita sa il salute de la distanta, din cauza restrictiilor impuse de teama infectiei cu SARS-COV2.

Initial, asistentele l-au pus pe barbat intr-o cabina izolata ermetic, dar asta i-a provocat o stare de confuzie, pentru ca sufera de Parkinson si dementa.

Linda Bland: “Trebuia sa fac ceva, pentru ca nu stii niciodata cand se va termina totul si nu vreau ca sotul meu sa moara fara sa stie ca am fost alaturi de el.”

Bunicuta merge la ore chiar in centrul pentru varstnici in care se afla partenerul ei de viata. In prima zi, femeia si-a petrecut pauza de masa tinandu-l pe sotul ei de mana, pentru prima oara in ultimul an.

Iar ce a urmat dovedeste faptul ca dragostea poate depasi orice obstacol.

Linda Bland: “I-am spus ca il iubesc mult si el mi-a raspuns la fel. Era atat de fericit, se vedea asta cu ochiul liber. E sotul meu si cred ca ar face la fel pentru mine.”

Cursul se va incheia peste doua luni. Iar daca femeia va obtine la examen nota de trecere va putea sa stea in preajma sotului ei ore in sir zilnic.

Sursa: