Nia Payne, in varsta de 26 de ani, spera sa urmareasca eclipsa solara de pe 21 august pe insula Staten Island din New York, insa nu isi imagina pe atunci ca urma sa ajunga la camera de garda.

Leziunea oculara suferita de Nia Payne în timpul urmaririi eclipsei totale de Soare din luna august a fost detaliata într-un studiu de caz publicat joi în jurnalul medical JAMA Ophthalmology.

O tehnologie numita optica adaptativa le-a permis medicilor americani sa identifice leziunile produse la nivel celular si sa observe structurile microscopice din ochii pacientei. Anterior, astfel de detalii puteau fi observate numai cu ajutorul lamelelor de sticla si a unui microscop, scrie Agerpres. 

În ciuda faptului ca specialistii au avertizat populatia sa urmareasca eclipsa solara numai prin lentile special concepute în acest sens, pe piata americana a existat o penurie de ochelari pentru eclipsa, iar printre persoanele care nu au reusit sa-si procure astfel de obiecte s-a numarat si Nia Payne. Ea a urmarit evenimentul celest cu ochiul liber timp de câteva secunde, apoi a împrumutat o pereche de ochelari — despre care nu stia cu certitudine daca aveau lentile speciale—, cu care s-a uitat la Soare alte 15 — 20 de secunde, dupa cum noteaza sursa citata.

Sase ore mai târziu, ea a observat o pata întunecata în centrul câmpului vizual, iar a doua zi si-a pierdut vederea în centrul câmpului vizual al ochiului stâng. S-a adresat camerei de garda a unui spital din Staten Island si, pentru ca, dupa cum a declarat, nu a fost luata în serios, doua zile mai târziu a mers la unitatea medicala Mount Sinai Hospital din New York.

Ea a fost diagnosticata cu retinopatie solara la ambii ochi, o leziune a retinei cauzata de expunerea la radiatiile solare. Pentru aceasta afectiune nu exista tratament. Simptomele se pot îmbunatati sau înrautati, însa leziunile sunt permanente.

În urma analizelor cu ajutorul opticii adaptative, medicii au constatat ″o concordanta solida între forma soarelui expus în timpul eclipsei si leziunea celulara din stratul cu fotoreceptori″⁣, dupa cum a explicat medicul Avnish Deobhakta, autorul raportului.

″În cazul unui pacient care vine si spune ca vede un punct întunecat, îl punem sa îl deseneze. Ea a desenat o semiluna, care corespunde cu forma Soarelui ce a fost observata în zona New York-ului în ziua eclipsei. Apoi, am realizat o scanare a acestui strat si am observat ceea ce echivaleaza cu o leziune în forma de semiluna în respectivul strat. Acest lucru nu a mai putut fi observat anterior. Ceea ce am banuit s-a dovedit ca a fost corect, pe baza acestei tehnologii foarte precise″⁣, a adaugat medicul Deobhakta.

La câteva luni dupa incident, leziunea nu s-a modificat, noteaza CNN, iar Nia Payne are dificultati în timpul unor actiuni obisnuite, precum cititul, condusul si privitul la televizor.

Avnish Deobhakta si echipa de medici care au participat la acest studiu de caz si-au exprimat speranta ca optica adaptativa va putea fi utilizata pentru conceperea unui tratament împotriva retinopatiei solare.

Sursa: Agerpres