Bitcoin a scazut luni cu peste 10%, la 51.993 de dolari pe unitate, dupa ce miliardarul Elon Musk, proprietarul Tesla, a afirmat weekendul trecut ca preturile criptomonedelor ”par ridicate”, transmite Reuters.

La un anumit moment, bitcoin a scazut sub nivelul de 50.000 de dolari pe unitate, la un minim al zilei de 47.700 de dolari pe unitate, potrivit datelor oferite de Coin Metrics.

Nu este clar ce a provocat scaderea de luni a bitcoin. Sambata, Musk a afirmat ca preturile bitcoin si ether par exagerate, potrivit News.ro.

Bitcoin a avansat duminica la peste 58.000 de dolari pe unitate, dar tendinta ascendenta s-a inversat intre timp.

Fluctuatiile de peste 10% ale pretului bitcoin nu sunt o raritate. In 2017, bitcoin a urcat la un moment dat la aproape 20.000 de dolari pe unitate, pentru ca in urmatorul an sa piarda 80% din valoarea sa.

Secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, a avertizat luni ca bitcoin ”este un activ extrem de speculativ”, afirmand ca este ingrijorata ca investitorii isi vor pierde banii.

”Este un mod extrem de ineficient de a efectua tranzactii, iar cantitatea de energie consumata in procesarea tranzactiilor respective este uluitoare”, a spus fosta presedinta a Rezervei Federale.

Bitcoin a crescut cu peste 80% in acest an. Saptamana trecuta, criptomoneda a atins pentru prima oara o capitalizare de piata de 1.000 de miliarde de dolari.

Producatorul de autoturisme electrice Tesla a inceput recent sa investeasca in criptomonede. Compania fondata de Elon Musk a cumparat Bitcoin in valoare de 1,5 miliarde de dolari.

Sursa: