Nu toti donatorii de plasma convalescenta, in urma tratarii de COVID-19, prezinta anticorpi pentru noul tip de coronavirus. Un studiu facut de Centrul de Transfuzie a Sangelui arata ca din 119 donatori, in cazul a 104 au fost identificati anticorpi, iar in cazul a 15 donatori acestia lipseau. Rata de insanatosire a pacientilor in stare extrem de grava in urma tratarii cu plasma convalescenta este de 50 la 50. Subiectul a fost abordat in cadrul unei prelegeri publice, transmite IPN.md.

Profesorul universitar Constantin Spinu, doctor habilitat in medicina, a remarcat ca la unii donatori indicii valorilor de referinta la anticorpi au scazut dupa prima donare, iar la altii erau totalmente absenti. Potrivit aceluiasi studiu, realizat de Centrul de Transfuzie a Sangelui, cei mai multi donatori, 44 la numar, au intre 26 si 35 de ani. 90 de donatori sunt din mediul urban, ceilalti din mediul rural. Cei mai multi, 73 de donatori, au donat plasma dupa ce au facut o forma usoara a bolii si 10 forma grava a bolii.

Adrian Belii, Adrian Belii, seful Departamentului de Anestezie si Terapie Intensiva  din cadrul Institutului de Medicina Urgenta, a spus ca din 47 de pacientii cu COVID-19 in stare foarte grava tratati cu plasma convalescenta, 23 au decedat, iar 24 au supravietuit. Varsta media a celor decedati este de 64 de ani, iar a supravietuitorilor – 56 de ani.

O prima concluzie este ca acest tip de tratament ar fi mai potrivit la etape ale bolii la care furtuna citocinica nu a inceput. Actualmente, in Republica Moldova, 444 de pacienti bolnavi de COVID-19 sunt in stare grava.