Ce cred acum elitele Rusiei despre Putin - Foreign Policy

Succesul contraofensivei ucrainene inseamna ca pentru prima oara in cei 22 de ani petrecuti de Vladimir Putin la putere presedintele rus e nevoit sa aiba de-a face cu elite aflate in dezacord cu el - atat in privinta deciziilor strategice referitoare la razboiul Rusiei din Ucraina cat si a deznodamantului acestuia.

Din cauza faptului ca a lansat razboiul nu numai fara nici un fel de dezbateri interne, dar chiar si fara a fi informat macar unii actori-cheie, Putin si-a asumat un enorm risc politic, scrie Foreign Policy, citat de Rador.

Daca razboiul ar fi mers bine, acea mutare riscanta i-ar fi adus beneficii, insa astazi, cand Ucraina contraataca si Rusia se retrage, intrebarile referitoare la deciziile lui Putin se inmultesc. Exista temeri ca Rusia ar putea fi infranta categoric.

Daca presedintele nu poate convinge elitele ca ramane in continuare un conducator puternic care stie foarte bine incotro indruma tara, incertitudinea ar putea deveni un risc politic considerabil pentru regimul Putin.

Increderea intr-o victorie rapida
Este adevarat ca o parte a elitelor ruse - jucatorii cei mai influenti, ambitiosi si dominatori - considera ca razboiul e un dezastru. Dar practic intreaga elita nu numai ca impartaseste motivatia politica a lui Putin, dar are si aceeasi perceptie privind situatia si motivele care au determinat lansarea razboiului.

Centrul politic al Rusiei ramane in continuare semnificativ de anti-occidental si anti-liberal, nu considera Ucraina un stat autentic si viseaza sa zdruncine ordinea mondiala ca razbunare pentru 30 de ani de aroganta vestica. Multi cred ca Rusiei nu i s-a lasat nici o alta optiune in afara de a face un gest dezastruos care sa distruga actuala ordine si sa creeze ocazia reconstructiei ei in circumstante mai juste din perspectiva istorica.

Sau, mai simplu spus: poate ca razboiul este un dezastru, dar e unul justificabil si de inteles.

In consecinta, in primele saptamani de razboi din februarie-martie elitele au strans randurile in jurul lui Putin. Chiar si cei care pot fi considerati liberali ori tehnocrati din interiorul sistemului - cei care sunt infricosati si disperati de actiunile lui Putin - isi etaleaza obedienta. Multi dintre ei atribuie vina pentru acest cosmar geopolitic nu lui Putin, ci Vestului.

In primele faze, pana in aprilie, multi sperau ca razboiul se va incheia rapid - si, evident, cu o victorie a Rusiei, fie printr-un acord de pace, fie prin infrangerea deplina a Ucrainei.

Victoria inevitabila a Rusiei era pusa la indoiala doar in termeni de costuri si durata. Pana la sfarsitul primaverii constientizarea faptului ca razboiul s-ar putea prelungi ani si ani devenise larg raspandita: Rusia nu poate pierde pentru simplul fapt ca Ucraina nu poate sa castige. Sau poate? Multe s-au schimbat in septembrie.

Vladimir Putin alaturi de Serghei Soigu si generalul Valeri Gherasimov, seful Statului Major Rus Foto: Kremlin Pool / Alamy / Profimedia Images

Contraofensiva ucraineana schimba lucrurile

Contraofensiva neasteptat de reusita a Ucrainei, prima de la inceputul razboiului, a provocat ingrijorari si temeri serioase in randurile elitei ruse. Mai exact: si daca Rusia ar putea de fapt sa piarda?

Important de retinut, aceste dubii nu vizeaza intr-atat capacitatea armatei ruse ori forta ei militara (desi e si acesta un motiv de ingrijorare) cat persoana lui Putin si abilitatea lui de a controla situatia.

Ingrijorarile au inceput sa se acumuleze si din ce in ce mai multe intrebari raman fara raspuns. Va anexa Rusia teritoriile ocupate? Va tine ea referendumuri pentru anexare si, daca da, cand?

Ce regiuni ucrainene va anexa? Dar va fi capabila si sa le mentina? Unde va gasi Moscova personal care sa serveasca in administratia publica? Va anunta Kremlinul mobilizarea militara formala?

Intrebarile continua sa vina, dar Putin ramane tacut

Tot ce a spus el e ca totul decurge conform planului si ca „toate obiectivele operatiunii speciale vor fi indeplinite”; aparent acestea sunt singurele raspunsuri pe care elita merita sa le auda. Spatiul informational rus, de la presa de opozitie pana la megafoanele sistemului, e plin de zvonuri, scurgeri de informatii si speculatii care par sa provina de la Kremlin. Dar nimic nu suna convingator si nimic nu s-a adeverit.

Refuzul lui Putin de a se explica, de a-si dezvalui planurile practice si intentiile, si de a raspunde ingrijorarilor si temerilor este unul dintre principalele motive pentru care pozitia lui de conducator se erodeaza. Una e sa-ti pui soarta in mainile unui lider politic care e un conducator autoritar dovedit, capabil sa tina piept fara ezitare provocarilor geopolitice. Si cu totul altceva e sa te trezesti complet dependent de un lider politic care pare a fi pe cale sa piarda, dar cu toate acestea refuza cu incapatanare sa explice orice.

Putin a renuntat sa-si mai tina in primavara discursul anual in fata Adunarii Federale, cele doua camere ale legislativului reunite in sedinta comuna; si-a amanat pe termen indefinit Linia Directa (sesiunea de intrebari si raspunsuri cu rusii de rand, programata initial in vara); si evita mai toate subiectele legate de situatia de pe front.

De la „Cum vom castiga razboiul?” la „Cum vom evita sa pierdem razboiul?”

El a inceput acest razboi de unul singur si il poarta de unul singur, lasand elitele fara nici o alta optiune in afara de a-l urma orbeste si a avea incredere in deliberarile lui din culise cu o mana de personaje necunoscute publicului, la fel de izolate ca presedintele insusi.

In septembrie o intrebare persistenta, „Cum vom castiga razboiul?”, s-a transformat in „Cum vom evita sa pierdem razboiul?” Problema e aceea ca conceptul initial al lui Putin - castigarea razboiului prin epuizarea militara a Ucrainei, rupand gradual mici portiuni de teritoriu in timp ce restul tarii e bombardat si asteptand pur si simplu ca ucrainenii sa renunte - a incetat sa mai fie catusi de putin convingator din momentul lansarii contraofensivei ucrainene.

Pana acum Putin a facut doar doua comentarii publice referitoare la contraofensiva. In iulie, comentand o posibila contraofensiva ucraineana, Putin a declarat ca: „Lasati-i sa incerce [...] Toata lumea ar trebui sa stie ca, in mare, nu am inceput inca nimic cu adevarat”.

Iar saptamana trecuta a afirmat ca „raspunsul retinut” al Rusiei la „atacurile teroriste” ale Ucrainei nu va persista la nesfarsit, adaugand: „Fortele Armate Ruse au executat recent doua lovituri delicate in acea zona.

Haideti sa le spunem focuri de avertisment. Daca situatia va continua tot asa, raspunsul nostru va fi mai de efect”. Aceste interventii nu au lamurit nimic referitor la modul in care intentioneaza Rusia sa evite pierderea razboiului. Multi speculeaza acum ca Rusia ar putea avea doar doua optiuni: o amenintare nucleara (fie adresata Occidentului, fie utilizarea armelor tactice in Ucraina) sau o mobilizare militara generala.

Ultima ramane extrem de improbabila, in vreme ce prima ar putea insemna o catastrofa mondiala.

Vladimir Putin Foto: Adrien Fillon / Zuma Press / Profimedia Images

Putin, greu de descifrat

Ar fi gresit sa presupunem ca partea vizibila a conducerii Rusiei stie ceva despre planurile si intentiile lui Putin. Oricine citeaza surse initiate ori scurgeri de informatii de la Kremlin pierde din vedere faptul ca aceste perspective nu reflecta viziunea reala a lui Putin, ci doar impresiile unora care poate lucreaza sau nu in preajma lui.

Acesti initiati pot apela doar la ghicit, divinatie, interpretare sau se pot baza pe instructiuni deja depasite. Un exemplu clar il constituie aparentele pregatiri ale Kremlinului de a tine referendumuri in teritoriile ucrainene ocupate.

Tragand linie sub scurgerile din presa si convorbirile cu propriile mele surse, se pare ca la sfarsitul lui august presedintia rusa lucra pe baza supozitiilor din iunie cum ca pana in septembrie Rusia isi va fi asigurat controlul asupra unor portiuni masive din regiunile Luhansk si Donetk - cele recunoscute de Kremlin drept entitati independente in ajunul invaziei - si prin urmare va tine acolo referendumuri.

La inceputul lui septembrie a devenit dureros de evident ca planurile politice sunt in contradictie cu situatia militara din teren, iar planurile militare ramasesera semnificativ in urma. Toate planurile au fost suspendate in ultimul moment, cu cateva zile inainte de data prevazuta pentru referendum (11 septembrie).

Verticala puterii nu reuseste sa actioneze consecvent: daca responsabilii cu politica interna, in sarcina carora cad si referendumurile, sunt gata sa inceapa pregatirile pentru vot, diviziile militare nu reusesc sa asigure controlul fizic asupra teritoriilor, iar linia frontului se deplaseaza mereu.

Serviciul secret FSB a obiectat la referendumuri, invocand ratiuni de securitate. Fiecare institutie isi are propriile interese si propriile prioritati politice, care adesea vin in contradictie cu ale altora si cu obiectivele generale ale operatiunii militare. Iar Putin pare ca nu reuseste sa le armonizeze.

Infrangerile militare au agravat si ele clivajele interne

Actuala situatie dificila de pe front a aprofundat schisma dintre doua mari grupuri: primul spune „lasati-l pe Putin sa faca ce considera el ca e necesar”, al doilea crede ca „e vremea sa se faca ceva, dat fiind ca Kremlinul nu reactioneaza adecvat”.

Primul grup e constituit din tehnocrati si demnitari ai administratiei prezidentiale, cabinetului si bancii centrale

Cu totii incearca sa se concentreze pe treburile lor presupus pasnice si nu pot decat sa urmareasca evolutia situatiei militare, incapabili s-o influenteze.

Unii cauta sa traga foloase politice (cum e Serghei Kiriienko, intaiul adjunct al sefului de personal al presedintiei), altii (precum premierul Mihail Misustin si sefa bancii centrale Elvira Nabiullina) se concentreaza pe indatoririle lor directe si ignora atrocitatile razboiului. Ei sunt pasivi si sarguinciosi.

Al doilea grup, care ar putea trece la actiune din frustrare, este mult mai vizibil si mai galagios

E format din actori extrem de diversi, printre care cei implicati direct in afacerile militare (armata, serviciile secrete, garda nationala, fortele conducatorului cecen Ramzan Kadirov si mercenarii miliardarului Ievgheni Prigojin) si membrii partidului de guvernare Rusia Unita, opozitia din interiorul sistemului (comunistii, liberal-democratii si partidul O Rusie Dreapta-Pentru Adevar), precum si personaje publice din cadrul taberei conservatoare dominante.

Toti acestia fie il implora pe Putin sa-i administreze o infrangere zdrobitoare armatei ucrainene cat mai curand posibil, fie se pregatesc sa actioneze din proprie initiativa, cum e Kadirov, care a facut apel la auto-mobilizare, sau Prigojin, care recruteaza detinuti si-i trimite la lupta. Aceasta parte a elitei e nerabdatoare sa-si propuna propria agenda politica pentru a umple vidul lasat de Putin, dat fiind ca el refuza sa explice cum poate Rusia sa castige razboiul.

Pe de alta parte, infrangerile au provocat indignare printre activistii si blogger-ii pro-razboi. Cand Rusia a pierdut controlul asupra unei parti importante a regiunii Harkov retelele sociale au sarit in aer de atatea tipete disperate cum ca „Rusia pierde”, „e un dezastru” si „unde este Putin?” - dar si indemnuri la inculparea ministrului apararii Serghei Soigu si a statului major pentru tradare si la o mobilizare generala urgenta.

Aceasta tabara le este loiala pe termen lung si apropiata ideologic autoritatilor si nu are un impact politic semnificativ asupra opiniei publice. Nu are nici structura si nici organizare politica si pare a fi inofensiva pentru Kremlin.

Dar, in actuala situatie, acest grup a devenit extrem de periculos, intrucat poate influenta atmosfera la nivelul elitelor, poate determina constientizarea situatiei reale si poate alimenta temerea ca Rusia ar putea pierde. Iar panica poate fi extrem de contagioasa.

Vreme de 21 de ani Putin a fost un lider politic extrem de convenabil pentru elitele conducatoare ale Rusiei: popularitatea lui a garantat stabilitatea si predictibilitatea politica, in vreme ce reticenta lui de a adopta orice fel de reforme a asigurat conservarea statu-quo-ului.

Daca rata mare a aprobarii de care se bucura inca mai protejeaza impotriva unei destabilizari politice din partea rusilor de rand, el s-a transformat insa pe neasteptate intr-un factor distructiv: conducatorul unei tari cu un viitor foarte incert.

Dar nu va faceti iluzii. Nu sentimentele anti-Putin sunt cele care iau amploare. Actuala revendicare politica este ca la carma sa se afle un conducator autoritar care sa fie hotarat, temerar, bine informat si competent - iar in cazul lui Putin exista acum indoieli cu privire la ultimele doua calitati. Ei vor un lider care sa indrume, sa ia provocarile de coarne, sa mobilizeze la nevoie si sa insufle speranta intr-un viitor mai bun.

Elitele vor ca vechiul Putin sa revina la indatoririle sale in calitate de lider politic in toata puterea cuvantului, conectat la realitate si la ce se petrece in jurul lui, insa ei nu stiu nici macar daca acel Putin inca mai exista. Nu exista riscul rasturnarii lui Putin, deoarece nu exista inca o alternativa la el, iar elitele raman in continuare legate la maini de frica lor de serviciile secrete si de omnipotenta lui Putin.

Insa pe masura ce incertitudinea, nervozitatea si teama ca Rusia poate pierde razboiul vor lua amploare, elitele vor fi presate sa actioneze mai independent si mai curajos impotriva inamicilor lor. Amurgul stelei politice a lui Putin constituie cea mai mare amenintare la adresa regimului - mult mai primejdios decat orice opozitie ori proteste de masa.