Parada Trooping the Colour, sarbatoarea marcand ziua de nastere a monarhului britanic, are loc sambata, 17 iunie, la Londra si este pentru prima data cand aceasta ceremonie este dedicata noului monarh, Regele Charles al III-lea. 70 de aeronave vor survola cu aceasta ocazie celebrul bulevard The Mall si Palatul Buckingham, multe dintre ele implicate activ in operatiuni in intreaga lume in acest an, inclusiv in cadrul misiunii NATO de politie aeriana din Europa de Est si in evacuarea cetatenilor britanici din Sudan, scrie digi24.ro, care citeaza CNN. 

Rolul de monarh al Marii Britanii vine cu o lista destul de lunga de avantaje - dar poate ca unul dintre cele mai de invidiat este posibilitatea de a-ti sarbatori ziua de nastere nu o data, ci de doua ori pe an. Regele Charles s-a bucurat de prima sa zi de nastere - cea reala - ca monarh la 14 noiembrie. Dar in acest weekend, conform traditiei, isi va sarbatori din nou ziua - in mod oficial si public - pentru prima data de cand a urcat pe tron.  

Potrivit News.ro, regii si reginele Marii Britanii si-au dublat festivitatile pentru ziua de nastere inca din secolul al XVIII-lea, organizand atat o celebrare publica - aniversarea oficiala - cat si un eveniment privat, la data reala. Motivul este destul de simplu: nimeni nu vrea ca ploaia sa le strice parada, asa ca, inca din anii 1740, monarhii si-au lasat pentru vara petrecerile pline de fast. 

Traditia se crede ca a inceput cu regele George al II-lea, in 1748, care era pasionat de petreceri. Acesta este anul in care sarbatoarea anuala Trooping the Colour din Marea Britanie a fost asociata pentru prima data cu ziua de nastere a suveranului. Ca si Charles al III-lea, Regele George se nascuse in noiembrie, cand vremea in Marea Britanie este adesea departe de a fi ideala.

Trooping the Colour - o parada militara la Londra - exista anterior ca eveniment de sine statator. A fost oficial si permanent reprofilata ca sarbatoare a zilei de nastere a suveranului dupa ce George al III-lea a devenit rege in 1760. Edward al VII-lea, care i-a succedat reginei Victoria si a domnit pana in primul deceniu al secolului XX, a fost primul monarh care a primit omagiile in persoana.

Regele isi va face aparitia calare pe cal

Aceasta traditie anuala revine sambata la Londra si, ca in fiecare an, este de asteptat sa atraga multimi uriase pe bulevardul The Mall din fata Palatului Buckingham. Anul trecut, la ultima parada Trooping the Colour dedicata Reginei Elizabeth II si Jubileului ei de Platina, vedeta din balconul Palatului Buckingham a fost unul dintre stranepoti. Fiul cel mic al printului William, Louis, care tocmai implinise 4 ani, a facut deliciul publicului si al presei cu grimasele sale, mai ales in timpul paradei aeriene. 

Evenimentele incep in jurul orei locale 10.00 (12.00, ora Romaniei).

Pentru prima sa parada in calitate de suveran, Charles isi va face aparitia calare pe cal. Charles se va alatura celor 1.500 de soldati care vor defila, precum si celor 300 de cai care vor lua parte la ceremonia in onoarea sa. Sunt implicate Cavaleria Casei Regale si si cele cinci regimente de garzi - Grenadier, Coldstream, Scotienii, Garda Irlandeza si Garda Galeza. Este pentru prima data cand un monarh in functie se alatura paradei dupa ce defuncta regina Elizabeth a II-a facuse acest lucru in 1986. 

Regele Charles va fi intampinat la parada garzilor calare cu un salut regal, dupa care va inspecta garzile galeze cu celebrele lor caciuli din blana de urs. 

Printul William, in calitatea sa de colonel al garzilor galeze, a facut o ultima trecere in revista a pregatirilor sambata trecuta, pentru a se asigura ca totul este perfect pentru prima mare parada a tatalui sau. In cadrul repetitiei, regimentul a efectuat manevre complicate de exercitii pe campul de lupta, pe muzica. 

Palatul Kensington a declarat ca programul muzical din acest an va avea "o tema distinct galeza", cu noi compozitii ale formatiei, special pentru aceasta ocazie. William a laudat trupele dupa sedinta de repetitii pentru ca au facut "o treaba foarte buna" in "conditii dificile", dupa ce mai multi membri ai garzii au lesinat, pe fondul temperaturilor deja sufocante ale verii din Londra. 

Regina Camilla i se va alatura sotului ei in timp ce vor urmari cum Batalionul 1 al Garzilor galeze isi va desfasura trupele.

Peste 400 de muzicieni din zece fanfare si corpuri de tobe vor marsalui si vor canta la unison. 113 cuvinte de comanda sunt rostite de catre ofiterul care comanda parada. Traseul paradei se va intinde de la Palatul Buckingham, de-a lungul The Mall, pana la Horse Guards Parade, Whitehall si inapoi. 

Iar dupa spectacole, regele - la fel ca raposata sa mama inaintea lui - se va intoarce la palat si lui i se vor alatura alti membri ai familiei regale la balcon, pentru a urmari zborul Fortelor Aeriene Regale.

Spectacolul aerian

70 de aeronave vor survola The Mall si Palatul Buckingham incepand cu ora 13:00. 

Vor participa aeronave din toate cele trei forte armate, inclusiv avioane istorice, elicoptere, avioane de lupta, de transport aerian, de antrenament si de prezentare. Vor participa avioane din Marina Regala, Armata Britanica si Fortele Aeriene Regale, potrivit Ministerului britanic al Apararii. 

Avioanele vor decola din 15 locatii diferite din Marea Britanie inainte de a se alatura in sud-estul Angliei ca sa zboare peste capitala. Evenimentul va cuprinde un mix de aeronave, de la Battle of Britain Memorial Flight care dateaza din anii 1940 si C-130 Hercules in ultimul sau zbor ceremonial inainte de a se retrage din serviciu, la mai multe avioane de lupta Typhoon si la Envoy IV CC1, care si-a facut debutul in zbor. 

Sarbatoarea va culmina cu un spectacol de culoare lansat de pilotii RAF in culorile drapelului national, rosu, alb si albastru. O parada aeriana de dimensiuni similare fusese planificata pentru Incoronarea Regelui in luna mai, dar a fost redusa din cauza conditiilor meteo nefavorabile. 

Asadar, va fi un program diferit fata de ziua reala de nastere a suveranului, din noiembrie, desi nici ea nu a fost lipsit de festivitati. La prima sa aniversare ca rege, Charles s-a bucurat de o interpretare speciala a melodiei "La multi ani" de catre fanfara cavaleriei la Palatul Buckingham. La pranz a existat o salva regala cu 41 de tunuri in Green Park, aflat in apropiere, si o salva cu 62 de tunuri la Turnul Londrei. 

Dar, in timp ce adevarata petrecere - si una dintre cele mai definitorii imagini ale monarhiei britanice - are loc sambata, celebrarea va fi probabil emotionanta, marcand primul Trooping the Colour pentru altcineva decat Regina Elizabeth a II-a, in sapte decenii.