O epava antica, scufundata langa o insula greceasca cu 5 secole inainte de Hristos, va deveni, in premiera, accesibila publicului.

Primii amatori de scufundari au ajuns deja la situl arheologic aflat la 20 - 30 de metri pe fundul Marii Egee.

Nu se ştie denumirea originala a corabiei, dar arheologii au botezat-o “Peristera”, dupa o insula greceasca nelocuita din apropierea locului unde a fost descoperita, la începutul anilor ’90.

Un adevarat vas cargo antic, corabia transporta mii de amfore, continând probabil vin, atunci când s-a scufundat, la sfârşitul veacului 5 înainte de Hristos.

„Pâna la descoperirea acestei epave credeam ca cele mai mari corabii din acea perioada erau construite de romani în secolul I î. Hr. Aveau pâna la 70 de tone şi puteau transporta pâna la 1.500 de amfore. Iata, însa, ca am descoperit o corabie construita cu câteva secole mai devreme, în secolul 5 î. Hr., care putea transporta 4.000 de amfore şi avea probabil 126 de tone”, spune Elpida Hadjidaki, arheolog subacvatic.

Ce ofera epavaCala, puntile si catargele din lemn au putrezit de-a lungul timpului. Dar a rezistat, pâna la noi, încarcatura.

Iar imaginea pe care o ofera este spectaculoasa - mii de vase antice de lut, în marea lor majoritate intacte, zac pe fundul marii, aliniate în siruri suprapuse.

Pesti, bureti si alte creaturi marine au populat amforele, adaugând culoare si viata sitului arheologic din adâncuri.

„Ne-au trebuit ani de zile pentru pregatirea sitului. Şi e logic sa fie aşa pentru ca siturile subacvatice antice şi mai ales epavele antice sunt expuse şi foarte fragile. De aceea, trebuie îndeplinite toate condiţiile înainte ca sa poata fi vizitate”, spune Dimitris Kourloumelis, şeful echipei de arheologi.

Epava nu si-a dezvaluit înca toate misterele. Doar o mica parte a fost excavata, iar specialistii n-au aflat înca de ce si cum s-a scufundat... Sau daca, cine stie, mai transporta vreo comoara pe lânga amfore.

Recent, a fost primul test pentru tururi ghidate la epava Peristera. Au luat parte scafandri profesionisti, dar si câtiva amatori de scufundari.

În cadrul proiectului finantat din fonduri europene, vor fi incluse şi alte epave din Marea Egee. Mai mult, ar urma sa fie extins în Italia şi Croaţia.