Ce parere aveti despre o portie de inghetata cu aroma de... hering? Suna cel putin ciudat, dar reteta a fost testata deja intr-un orasel din Rusia, cu ocazia unui festival local. Cei care au gustat desertul spun ca e delicios. Nu stim insa daca doritorii au mai cerut inca o portie.
In acest orasel din centrul Rusiei, localnicii petrec in fiecare vara la Festivalul Heringului - un soi de peste aflat la mare cinste aici. Anul acesta, vizitatorii au fost intampinati cu o delicatesa mai rar intalnita: inghetata cu hering. Reteta a fost inventata de chef-ul unui restaurant local, specializat in peste.
”Adaugam carne tocata de hering in inghetata. E ceva neobisnuit, dar foarte delicios. Trebuie sa gusti asa ceva macar o data in viata.”
Cei care s-au incumetat sa ia un cornet spun ca pestele sarat si inghetata dulce fac o combinatie perfecta.
”Inghetata cu hering, e ceva extraordinar. Delicioasa!”
Doritorii au luat lectii de la bucatarii locali, iar pofticiosii au fost invatati si care e cea mai buna metoda de a manca un hering afumat sau marinat, dupa gust.
Festivalul organizat anual a adunat si de aceasta data o multime de turisti.

