Comisia Europeana a propus, marti, o serie de masuri in domeniul digital, vizand principalele companii online active la nivelul Uniunii Europene, care risca o serie de sanctiuni daca incalca drepturile cetatenilor sau reglementarile concurentiale, potrivit Mediafax.

"Comisia Europeana a propus astazi o reforma ambitioasa in spatiul digital, un set complet de noi reguli pentru toate serviciile digitale, inclusiv pentru retelele de socializare online, pentru zone ale pietei online si pentru alte platforme care opereaza in Uniunea Europeana: Legea Serviciilor Digitale si Legea Pietelor Digitale", anunta Executivul UE, intr-un comunicat publicat pe site-ul propriu.

"Valorile europene sunt in centrul ambelor propuneri. Noile reglementari vor proteja mai bine consumatorii si drepturile acestora in sfera online, urmand sa conduca la piete digitale mai corecte si mai deschise pentru toata lumea", subliniaza Comisia Europeana.

"Noile reglementari vor interzice conditiile incorecte impuse de platforme online (...). Cele doua propuneri se afla in centrul ambitiei Comisiei Europene in privinta Deceniului Digital European", precizeaza institutia.

"Multe platforme online au ajuns sa joace un rol central in vietile cetatenilor si companiilor noastre, chiar si in societate ori democratie. Prin propunerile de astazi, organizam spatiul digital pentru urmatoarele decenii. Cu reglementari armonizate, cu obligatii stipulate, cu o mai buna monitorizare, aplicare rapida si sanctiuni pentru descurajarea anumitor practici, ne vom asigura ca toata lumea care ofera si utilizeaza servicii digitale in Europa beneficiaza de securitate, incredere, inovare si oportunitati de afaceri", a declarat Thierry Breton, comisarul UE pentru Piata Interna.

Printre masurile prevazute de Legea Serviciilor Digitale se numara:

- reguli de eliminare a produselor ilegale, serviciilor ilegale si continutului ilegal din sfera online;
- garantii pentru utilizatorii al caror continut a fost sters din greseala de platformele digitale;
- noi obligatii ale marilor platforme online, inclusiv transparenta privind publicitatea si algoritmii folositi pentru recomandarea continutului;
- noi prerogative in monitorizarea platformelor digitale.

"Platformele care ating peste 10% din populatia UE (45 de milioane de utilizatori) sunt considerate sistemice si fac obiectul anumitor obligatii pentru controlul propriilor riscuri, dar vor fi monitorizate si de o noua structura de supraveghere. Acest nou cadru de responsabilitate va fi format dintr-un Consiliu al coordonatorilor serviciilor digitale, cu atributii speciale ale Comisiei Europene, inclusiv cu posibilitatea de supraveghere a marilor platforme digitale si de a le sanctiona direct", subliniaza Executivul UE.

Legea Pietelor Digitale li se va aplica principalilor furnizori de servicii digitale care risca sa aiba practici incorecte, precum motoarele de cautari online, retelele de socializare online sau companiile intermediare. Proiectul prevede sanctiuni de pana la 10% din cifra de afaceri a companiilor online, interzicerea practicilor incorecte precum oprirea unui utilizator sa dezinstaleze softuri ale aplicatiilor preinstalate sau chiar, in cazul repetarii unor nereguli, masuri structurale, precum potentiala separare a anumitor activitati de afaceri.

Propunerile Comisiei Europene vor intra in dezbaterea Parlamentului European si Consiliului UE, prin procedura legislativa normala. Daca vor fi aprobate, noile reglementari se vor aplica in toate tarile Uniunii Europene.

Sursa: Digi24.ro