In caz de Apocalipsa, indiferent ca vorbim despre una biblica, nucleara, meteo, ori provocata de un robot impaiat in pielea lui Arnold Schwarzenegger, sau de un virus corporatist care ne va transforma in zombi, eventualii supravietuitorii se vor confrunta, printre multe alte probleme, cu cea a asigurarii hranei. Ce alimente si bauturi sunt cele mai indicate intr-o astfel de situatie, care se conserva cel mai bine si cat de mult pot rezista ele in timp? Sunt cateva intrebari ale caror raspunsuri pot fi gasite intr-o ampla analiza BBC dedicata acestei teme.

In primul rand, de ce se strica mancarea?

„Din cauza microbilor”, este raspunsul scurt, simplu si stiintific, oferit de Michael Sulu, expert in chimia alimentara la University College London din Marea Britanie.

Prin urmare, pentru ca alimentele sa nu fie alterate de culturile microbiene, cele mai raspandite metode folosite, in prezent sunt: sararea mancarii, uscarea (deshidratarea) alimentelor, condimentarea sau depozitarea acestora in containere ori recipiente speciale, vidate.

Toate aceste metode au ca scop reducerea multiplicarii culturilor microbiene de pe alimente.

Sararea ori uscarea, cele mai simple si sigure metode pentru conservarea mancarii

Conform expertului in chimia alimentara consultat de BBC, cele mai eficiente metode din cele de mai sus sunt uscarea si sararea.

Uscarea alimentelor este foarte eficace deoarece culturile microbiene nu se pot dezvolta in medii lipsite de apa. De asemenea, lipsa apei impiedica producerea oxidarii, alta cauza a alterarii alimentelor.

De asemenea, pusul alimentelor la sarat, in special carnea, este o alta metoda eficienta deoarece si, in acest caz, ea reduce umiditatea, creand astfel un mediu in care agentii patogeni nu pot supravietui.

„Sarea extrage apa din microorganisme si distruge legaturile chimice ale acestora”, declara Sulu care precizeaza ca, in termeni stiintifici, acest lucru poarta denumirea de „soc osmotic”.

La fel ca si sarea, zaharul poate induce si el, in anumite conditii, un astfel de „soc” microbilor. Zaharul alb rafinat, de pilda, contine 99,9% zaharoza pura si nu permite deloc dezvoltarea culturilor microbiene, motiv pentru care se considera ca nu are, practic, data de expirare.

Sa aveti si niste borcane de miere puse la pastrat. Ele ar putea fi consumate inclusiv de arheologii care va vor descoperi ramasitele

Apologetii Apocalipsei, sau asa-numitii „prepperi” ori experti in supravietuire care fac pregatiri pentru tot felul de scenarii de criza, trebuie sa stie ca mierea reprezinta unul din alimentele care a demonstrat ca poate rezista, fara probleme, timp de milenii.

Astfel, in celebrul mormant al lui Tutankhamon din Egipt s-a gasit inclusiv miere, la fel ca si in mormintele unor nobili din Epoca Bronzului, cu o vechime de peste 3.000 de ani, descoperite in Georgia.

Practic, mierea naturala este aproape imposibil sa se altereze, in conditiile in care contine zahar din abundenta si aproape deloc apa si este tinuta in recipiente bine sigilate.

De asemenea, „alimentele foarte bogate in grasimi se pot fi conservate pentru multa vreme”, declara, pentru BBC, Mark Thomas, profesor de genetica la University College London.

Sampania, cea mai indicata bautura in cazul in care vine sfarsitul lumii

Cea mai veche sticla de vin din istorie dateaza de cira 1.700 de ani si a fost descoperita intr-un vechi mormant roman in Speyer, Germania. Ce-i drept, nimeni nu a avut curajul sa deschida sticla si sa vada ce gust are bautura.

Cea mai veche sticla de sampanie, cu o vechime de 200 de ani, a fost descoperita intr-o epava aflata pe fundul Marii Baltice.

„A avut un gust fantastic”, declara, la acea vreme, Christian Ekstrom, scafandrul care a facut descoperirea in 2010, a baut continutul unei astfel de sticle, despre care a spus ca era foarte dulce si ca sampania inca mai facea bule.

Revolutia carnii. De la carne procesata la agricultura celulara

Mancarurile procesate au reputatia de a rezista probei timpului multa vreme dupa preparare. Cel mai cunoscut exemplu este cel al ultimului meniu de hamburger cu cartofi prajiti, vandut in urma cu peste 10 ani in Islanda. Meniul este acum expus intr-o vitrina pe post de atractie turistica si inca se mentine in forma.

Pe de alta parte, consumul excesiv de mancaruri procesate sporeste cu 50-70% riscul de a dezvolta Alzheimer sau dementa senila, conform unor studii de specialitate.

Vestea buna este ca, in ceea ce priveste conservarea produselor din carne, tehnologia moderna ar putea sa ne ofere o mana de ajutor. Cu conditia ca Apocalipsa sa se mai amane nitel.

„Peste 10 ani, agricultura celulara - metoda prin care se poate obtine carne fara sacrificarea de animale - ar putea sa ne ofere mancare mai sigura si care sa dureze mai mult timp”, considera expertul in chimia alimentara Michael Sulu.

Spune-mi ce mananci, ca sa-ti spun ce apocalipsa a venit peste tine

Dar sfarsitul civilizatiei umane, asa cum o stim, si gasirea surselor de hrana intr-o lume post-apocaliptica depind, in mare masura, de tipul de apocalipsa care va cadea peste capetele noastre.

Expertul in chimie alimentara consultat de BBC atrage, astfel, atentia ca, in cazul unei apocalipse nucleare, oamenii nu vor putea sa dea navala in supermarketuri si sa goleasca rafturile, din cauza radiatiilor.

In schimb, in orice alte imprejurari cauzate de o criza care poate duce la intreruperea lantul normal de aprovizionare cu alimente, cele mai indicate pentru provizii sunt conservele, alimentele uscate sau deshidratate, ba chiar si mancarea din pungi vidate sau alimentele congelate.

Tehnologia vine iarasi in ajutorul nostru, cu idei de mancaruri special concepute in laboratoare si care au o „viata de raft” extrem de indelungata, in cazul in care acestea ar fi expuse si in magazinele clasice: este vorba, in acest caz, despre pachetele speciale de mancare pentru astronauti sau, mai la indemana, ratiile speciale pentru militari, asa-numitele MRE („Meals, Ready to Eat” - mancare gata preparata), valabile pe o durata de 3 ani, in conditii de stocare la 27 de grade.

„Scopul industriei comerciale e sa vanda produsele cat mai repede. In schimb ratiile militare reprezinta exact opusul acestora: acest tip de mancare pur si simplu sta, in asteptarea momentul cand va fi mancata”, declara un reprezentant al armatei americane.

La final, o veste buna: in octombrie, anul trecut, a avut loc primul experiment reusit de friptura comestibila, printata 3D. Un fel de „carne fara carne”.

Cu acest prilej, expertii au extras celule din carnea obisnuita de vaca, iar apoi aceste celule au fost cultivate intr-un mediu care stimuleaza cresterea lor. Recipientele cu celule si nutrienti au fost transportate la bordul unei nave Soyuz MS-15 care a decolat din Kazahstan si au fost duse la bordul Statiei Spatiale Internationale. Acolo, au fost puse intr-un printer magnetic, care a replicat celulele, astfel incat sa creasca tesut muscular.

Totusi, de dragul cercetarii, astronautii nu au consumat carnea pe loc si au trimis-o, totusi acasa, pe pamant pentru analize suplimentare.

Sursa: