Atacul cu drone asupra Kremlinului ar fi fost organizat de Moscova, pentru a-i pregati pe rusi pentru o noua mobilizare in masa, si nu de Ucraina, potrivit Institutului pentru Studiul Razboiului. Totodata, un fost deputat rus, care ar avea legaturi cu grupurile rebele din Rusia, sustine ca partizanii rusi ar fi atacat Kremlinul. Dupa ce ieri a acuzat direct Kievul, azi Moscova a spus ca SUA s-ar afla in spatele atacului.
Administratia prezidentiala de la Moscova a acuzat azi SUA ca se afla in spatele atacului cu drone asupra Kremlinului.
Dmitrii PESKOV, PURTATORUL DE CUVANT AL KREMLINULUI: „Deciziile privind astfel de atacuri nu sunt luate la Kiev, ci la Washington, iar Kievul face doar ceea ce i se spune sa faca”.
Peskov a mai spus ca Vladimir Putin se afla azi la lucru in biroul sau de la Kremlin, precizand totodata ca Rusia sporeste securitatea la Moscova inaintea zilei de 9 mai.
„Si din aceasta parte tot pun ingradiri.”
Volodimir Zelenski a afirmat ca Ucraina nu a avut nimic de-a face cu incidentul de la Kremlin.
Volodimir ZELENSKI, PRESEDINTELE UCRAINEI:„Noi nu il atacam pe Putin sau Moscova.”
Consilierul prezidential Mihailo Podoliak a declarat ca acuzatia ca Ucraina s-ar afla in spatele atacului ar putea indica faptul ca Moscova se pregateste pentru un atac la scara larga impotriva ucrainenilor in zilele urmatoare.
Mihailo PODOLIAK, CONSILIERUL PRESEDINTELUI ZELENSKI:„Dronele deasupra Kremlinului indica faptul ca Rusia pregateste un background informational pentru a justifica atacurile sale pe scara larga. Sa vedem ce va face Rusia, Ucraina cu siguranta nu are ca scop sa atace Kremlinul cu drone. ”
Atacul pare sa fi fost comis cu o drona ieftina, de fabricatie chinezeasca, scriu jurnalistii The Guardian, care citeaza un specialist in drone de la Centrul pentru analize navale din Statele Unite. La randul lor, oficialii americani trateaza afirmatiile rusesti cu multa prudenta.
Antony BLINKEN, SECRETARUL AMERICAN DE STAT:„As lua tot ce vine de la Kremlin cu o gura mare de sare. Vom vedea care sunt faptele."
Analistii de la Institutul pentru Studiul Razboiului spun ca „probabil Rusia a organizat acest atac intr-o incercare de a-i aduce razboiul acasa publicului rus si de a stabili conditiile pentru o mobilizare mai larga." Autoritatile ruse au luat recent masuri pentru a spori capacitatile interne de aparare aeriana a Rusiei, inclusiv la Moscova si, prin urmare, este extrem de putin probabil ca doua drone sa fi trecut mai multe niveluri de aparare aeriana si sa fi detonate sau doborate chiar peste inima Kremlinului, intr-un mod care a oferit imagini spectaculoase surprinse frumos de camere”, mai spun expertii de la Institutul pentru Studiul Razboiului.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

