Un cercetator american care a ramas blocat la peste 1.000 de metri sub pamant in sudul Turciei a fost mutat mai aproape de suprafata si se asteapta sa fie salvat pana marti dimineata, au anuntat echipele de salvare, scrie news.ro.

Mark Dickey, in varsta de 40 de ani, se afla intr-o expeditie internationala de explorare in pestera Morca din muntii Taurus din provincia Mersin, cand ar fi inceput sa sufere de hemoragii gastrointestinale la o adancime de 1.040 de metri.

"Nu pot sa spun ora exacta (cand va iesi din pestera), dar cred ca in aceasta noapte sau maine dimineata, daca totul decurge asa cum trebuie", a declarat coordonatorul medical al Comisiei de salvare din pestera, Tulga Sener.

Imagini anterioare din timpul operatiunii il aratau pe Dickey zacand in interiorul grotei si primind tratament din partea unei echipe medicale. Imaginile au aratat, de asemenea, alte echipe care se deplaseaza in pestera cu ajutorul unor franghii si isi croiesc drum prin pasaje inguste.

"Starea generala de sanatate a lui Mark este foarte buna, dar nu poate fi hranit pe gura, de aceea este hranit pe cale intravenoasa", a adaugat Sener.

"Mark se afla de fapt in prezent (...) la aproximativ doua sute de metri sub intrare. Este o faza foarte particulara a pesterii aici, deoarece sunt atat de multe pante incat este putin complicat. Cu siguranta va dura cateva ore", a declarat presei Giuseppe Conti, presedintele comisiei tehnice a Asociatiei Europene de Salvare din Pestera.

Peste 150 de salvatori din Turcia si din alte tari lucreaza de zile intregi pentru a-l salva din a treia cea mai adanca pestera din tara. 

"Mark a ajuns la ultimii 180 de metri in 16:26, ora locala (15:26 GMT). Acum se va odihni aici pentru o vreme", a scris Federatia de Speologie din Turcia pe X, platforma de socializare cunoscuta anterior sub numele de Twitter. 

"Operatiunea de salvare va continua de la -180 de metri dupa ce Mark se va odihni in tabara de aici pentru o vreme. Daca totul merge bine, se urmareste salvarea completa a lui Mark pana diseara sau maine", a notat sursa citata.