Daca Donald Trump pierde, iar rezultatele alegerilor sunt certificate in Congres, devine irelevant daca nu accepta in mod public infrangerea, desi ar fi o premiera in istoria moderna a SUA, scrie site-ul american Quartz. Daca presedintele are succes in contestarea rezultatelor in instanta, atunci incertitudinea s-ar putea prelungi, scrie si site-ul de stiri Vox.

UPDATE – Joe Biden a devenit presedintele SUA, dupa ce a castigat statul Pennsylvania, conform estimarilor marilor organizatii media. Vezi AICI LIVE TEXT. 

Toti candidatii din istoria moderna a SUA au acceptat infrangerea, in mod public si printr-un mesaj adresat candidatului castigator, dintr-un motiv simplu: pentru a facilita tranzitia pasnica de putere.

Un discurs in care candidatul pierzator isi accepta infrangerea nu este este prevazut in lege – este pur si simplu o cutuma, un gest voluntar. Prin acest discurs se evita practic o contestare publica a rezultatului, candidatul indemnandu-si suporterii sa accepte realitatea.

De obicei, acest discurs este precedat de un mesaj in care pierzatorul il felicita pe castigator. Potrivit Quartz, acest obicei a inceput in 1896, cand William Jennings Bryan i-a trimis castigatorului, William McKinley, o telegrama de felicitare. 

Toti ceilalti candidati pierzatori au facut acelasi lucru, intr-un fel sau altul, de-a lungul timpului. Au facut-o si ultimii candidati republicani invinsi de Barack Obama, John McCain si Mitt Romney, clipurile cu discursurile lor devenind virale in ultimele zile.

A facut-o si Hillary Clinton in 2016.

Initial, ea il sunase pe Donald Trump pentru a-l felicita. ”A fost socat”, a spus ulterior Clinton. ”Cred ca a fost mai socat decat mine”, a adaugat ea. Doar ca, pe masura ce numaratoarea voturilor se apropie de final in mai multe state-cheie, iar Joe Biden se indreapta spre o posibila victorie, Donald Trump nu da semne ca este pregatit sa accepte realitatea. Joi noapte a tinut un discurs in care a acuzat fraude, iar in ultimele ore a continuat sa posteze pe Twitter mesaje in care a dat de inteles ca va merge mai departe cu contestarea rezultatelor. 

”E ingrozitor”, a raspuns Clinton. ”De fiecare data cand Donald vede ca treburile nu merg cum vrea el, crede ca exista o frauda”.

Sursa: