Cetățeanul afgan suspectat că a tras asupra a doi militari ai Gărzii Naționale din Washington a lucrat cu forțele armate americane și CIA în Afganistan înainte de a fi exfiltrat în Statele Unite, potrivit presei americane și AFP, scrie hotnews.ro

Canalul de televiziune Fox News a spus că suspectul, în vârstă de 29 de ani, a lucrat cu armata americană și CIA în Afganistan și a ajuns în Statele Unite la o lună după retragerea precipitată a forțelor americane din această țară în timpul președinției democratului Joe Biden, în august 2021.

Directorul CIA, John Ratcliffe, a spus că suspectul a lucrat cu Statele Unite în Kandahar, în sudul Afganistanului, unde se afla una dintre cele mai importante baze militare americane.

„În urma retragerii dezastruoase din Afganistan a lui Joe Biden, administrația Biden a justificat aducerea presupusului atacator în Statele Unite în septembrie 2021 pe baza colaborării sale anterioare cu guvernul american, inclusiv cu CIA, în calitate de membru al unei forțe partenere în Kandahar”, a declarat Ratcliffe pentru Fox News.

Anchetatorii l-au identificat pe suspect drept Rahmanullah Lakanwal, un cetățean afgan în vârstă de 29 de ani din statul Washington, au spus și doi oficiali ai administrației Trump care au vorbit cu Reuters sub condiția anonimatului. Atacul este investigat ca un act de terorism, a declarat unul dintre oficiali.

Tânărul afgan a cerut azil și l-a primit în aprilie anul acesta

Lakanwal a venit în SUA în 2021 în cadrul Operațiunii „Allies Welcome”, potrivit celui de-al doilea oficial, un program din era Biden pentru relocarea a mii de afgani care au ajutat SUA în timpul războiului din Afganistan și care erau vulnerabili la represalii din partea talibanilor aflați la putere după retragerea SUA. El a fost procesat prin Aeroportul Internațional Washington Dulles pe 8 septembrie în acel an.

Lakanwal a solicitat azil în decembrie 2024, care i-a fost aprobat pe 23 aprilie anul acesta, la trei luni după preluarea funcției de către președintele Donald Trump,a spus una dintre sursele Reuters. El nu are antecedente penale.

Trump, care se afla la stațiunea sa din Florida în momentul atacului, a difuzat miercuri seara o declarație video preînregistrată în care a calificat atacul drept „un act al răului, un act al urii și un act de terorism”.

Doi membri ai Gărzii Naționale americane au fost împușcați miercuri în Washington DC, nu departe de Casa Albă, în ceea ce autoritățile descriu a fi un atac „țintit”. Cei doi soldați sunt în stare critică, a spus șeful FBI. Suspectul afgan, și el rănit prin împușcare, a fost arestat în legătură cu acest atac armat.