Acordul incheiat marti pentru un plan european de relansare finantat pentru prima data prin emiterea de datorie comuna reprezinta o turnura istorica, dar el ramane prea modest in unele aspecte, potrivit unor analisti citati de AFP.
″Riscul de a nu se fi ajuns la un acord era foarte ridicat. Aceasta ar fi transmis un mesaj foarte negativ, atat la nivel politic cat si economic, acela ca UE nu este capabila sa reactioneze in fata unei provocari comune″, a transmis Marta Pilati, de la European Policy Centre (EPC), relateaza Agerpres.
Totusi, aceasta si alti experti sesizeaza cel putin cinci imperfectiuni ale acordului. Mai intai, suma subventiilor de care vor beneficia tarile cele mai afectate de pandemie, precum Italia si Spania.
Subventiile, afectate de pandemie
Propunerea de dinaintea summitului prevedea un fond de redresare de 750 de miliarde de euro, impartit in 500 de miliarde subventii si 250 de miliarde imprumuturi. Dar in fata opozitiei grupului asa-numit al ″frugalilor″ - Austria, Olanda, Danemarca, Suedia, carora li s-a alaturat si Finlanda - suma subventiilor a fost diminuata la 390 de miliarde de euro.
Din bugetul total stabilit de planul de redresare, Romaniei ii sunt alocati 79,9 miliarde de euro.
Trebuie mentionat faptul ca tarile membre care pun in pericol statul de drept risca sa piarda banii primiti din partea Uniunii.
Un alt doilea punct slab al acordului este controlul modului in care beneficiarii vor cheltui banii alocati. Pentru a elimina reticentele frugalilor, care considera ca tarile din Sud sunt prea risipitoare, a fost enuntat un mecanism. Acesta permite uneia sau mai multor state membre care considera ca nu sunt indeplinite obiectivele fixate in cadrul programelor de reforma cerute in schimbul accesarii acestor fonduri sa solicite studierea dosarului la un summit european.
Cum vor fi cheltuiti banii
Este un mecanism ″destul de complex″, noteaza Marta Pilati, care se teme ca aceste analize vor dura prea mult timp, iar Anne-Laure Delatte, consiliera la centrul de studii CEPII, crede ca ‘‘vom deveni si mai dependenti de calendarul alegerilor nationale’’. De pilda, lideri cum ar fi olandezul Mark Rutte, care anul viitor se va confrunta cu un scrutin complicat, ar putea sa se arate foarte duri in astfel de situatii.
Un subiect discutat la summit a fost si conditionarea accesarii fondurilor europene de statul de drept, iar Ungaria si Polonia au dus o mare batalie pentru a atenua dispozitiile pe aceasta tema. Mecanismul convenit ″ramane prea vag″ pentru a fi descurajator, potrivit co-liderului Verzilor din Parlamentul European, Philippe Lamberts.
In al patrulea rand, cei 27 de sefi de stat sau de guvern au ratat ocazia de a moderniza modul in care sunt cheltuite fondurile europene. Pentru a ajunge la un acord, programele destinate inovatiei, economiei digitale si mediului au scazut in anvergura.
″Euforicii zilei vor deveni cu siguranta mai discreti atunci cand vor trebui sa explice reducerile substantiale de fonduri pentru politica agricola, Erasmus+, precum si programele de cercetare si cvasi-abandonarea ambitiilor privind securitatea si apararea″, remarca eurodeputatul francez Arnaud Danjean, din grupul PPE.
In fata rezistentei frugalilor, care considera ca platesc contributii prea mari la bugetul UE, liderii europeni au acceptat marirea semnificativa a rabaturilor de care aceste tari deja beneficiau. ″Dintr-odata, celelalte tari vor trebui sa bage mai adanc mana in buzunar’’, avertizeaza Marta Pilati.
Sursa: stirileprotv.ro


