Rusia nu va rupe relatiile diplomatice cu Occidentul, chiar daca stie „perfect cate informatii vin permanent de la NATO si Washington la Kiev”, transmite stirileprotv.ro.

Purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat luni ca Moscova stie „foarte bine” ca NATO si Statele Unite furnizeaza informatii Ucrainei, insa acesta nu este un motiv de rupere a relatiilor diplomatice cu Occidentul, dupa atacul asupra podului peste Stramtoarea Kerci, transmite Reuters.

„In momentele cele mai fierbinti, avem nevoie de canale de dialog”, a declarat Peskov presei.

Reprezentantul presedintiei ruse fusese rugat sa comenteze afirmatia neinsotita de dovezi a purtatoarei de cuvant a ministerului rus de externe, Maria Zaharova, potrivit careia Ucraina a atacat luni noaptea podul care face legatura intre Rusia si Crimeea, iar in atac au fost implicate SUA si Regatul Unit.

Peskov a raspuns ca „stim perfect cate informatii vin permanent de la NATO si Washington la Kiev. De aceea, nu ne facem iluzii”. El a adaugat insa ca intrebarea unui reporter despre posibilitatea ruperii relatiilor diplomatice "nu este foarte corecta", deoarece trebuie pastrata posibilitatea dialogului. 

Sursa: