Donald Trump a devenit al treilea presedinte american din istorie care este supus unei proceduri de destituire.
Asa a decis Camera Reprezentantilor, controlata de democrati, dupa ore bune de dezbateri incendiare.
Insa judecata si verdictul vor fi date de Senat, unde republicanii lui Trump au majoritatea. Dusi de val, acestia au comparat punerea sub acuzare a lui Trump pentru abuz de putere si obstructionarea Congresului cu falsa acuzare de tradare a lui Iisus in fata lui Pilat din Pont.
O lovitura de ciocanel istorica a marcat votul prin care Camera Reprezentantilor l-a pus sub acuzare pe presedintele Trump. A fost, insa, un vot de partid.
Rashida Tlaib, parlamentar democrat: „Nu poate fi o optiune sa trecem cu vederea aceste infractiuni impotriva tarii noastre”.
Trump era la un miting electoral tocmai in Michigan, la vreo 960 de kilometri departare de Washington, cand a aflat rezultatul votului.
Donald Trump: „Apropo, parca nici nu se simte ca am fost pusi sub acuzare. Tara e mai bine ca niciodata, n-am facut nimic in neregula. Prin actiunile lor, nebunii din „Casa democratilor” ai lui Nancy Pelosi si-au pus singuri un etern stigmat al rusinii”.
Trump, al 45-lea presedinte al Statelor Unite, a devenit doar al treilea lider american pus sub acuzare, dupa Bill Clinton si Andrew Johnson. Potrivit argumentarii formulate de democrati, demersul este menit „sa apere Constitutia, pentru ca presedintele nu poate fi mai presus de lege.”
Dupa punerea sub acuzare a presedintelui, Senatul urmeaza sa actioneze ca o „instanta” cu fiecare dintre senatori jucand rolul, cel putin teoretic, de „jurat” independent.
Insa, spre deosebire de Camera Reprezentantilor, republicanii sunt cei care detin controlul in Senat si deja au anuntat ca sunt trup si suflet alaturi de Donald Trump.
Faza decisiva a procedurii de destituire va incepe, probabil, luna viitoare.


