Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) a admis o plangere formulata de Asociatia ACCEPT si de mai multe persoane impotriva statului roman prin care s-a sesizat incalcarea Articolului 8 din Conventia Curtii care prevede „dreptul la respectarea vietii private si de familie”. Hotararea vine la patru ani dupa ce 42 de persoane au dat in judecata statul roman din cauza lipsei de recunoastere si protectie legala pentru familiile lor, formate din persoane de acelasi sex. Presedintele Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii(CNCD), Csaba Asztalos, a declarat pentru HotNews.ro ca decizia CEDO nu este „o surpriza”, iar Romania ar trebui sa adopte legislatia, transmite hotnews.ro

Decizia a fost pronuntata de CEDO in cazul Buhuceanu si Ciobotaru si al altor 20 de familii formate din persoane de acelasi sex.

In decizi de marti, CEDO a constatat ca Romania a incalcat articolul 8 din Conventie in privinta „vietii private”, cat si al „vietii de familie”.

Ce prevede articolul 8 - Dreptul la respectarea vietii private si de familie:

„Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.

Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acesta este prevazut de lege si constituie, intr-o societate democratica, o masura necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protectia sanatatii, a moralei, a drepturilor si a libertatilor altora”.

Ce a stabilit CEDO:

„Curtea observa ca atat la momentul in care reclamantii au depus cererile la Curte, cat si in prezent nu existau si nu exista dispozitii in legislatia romana care sa recunoasca casatoria intre persoane de acelasi sex sau o alta forma de parteneriat pentru cuplurile de acelasi sex. Dimpotriva, Codul civil nu recunoaste in mod expres astfel de parteneriate.

Curtea a ajuns deja la concluzia existentei unei obligatii pozitive in temeiul articolului 8 din Conventie de a asigura recunoasterea si protectia juridica a cuplurilor de acelasi sex si a constatat o incalcare a acestei obligatii in cauzele Oliari si altii si Fedotova si altii (...) Aceasta obligatie pozitiva nu ar trebui sa depinda de circumstantele nationale. Obligatia de a se asigura ca reclamantii aveau recunoasterea si protectia juridica a familiilor lor respective este general aplicabila in temeiul Conventiei: reclamantii - care constituiau de facto familii de acelasi sex in Romania - aveau acelasi drept la recunoastere si protectie juridica in temeiul articolului 8.

Curtea constata ca niciunul dintre motivele de interes public invocate de Guvern nu prevaleaza asupra interesului reclamantilor de a vedea relatiile lor respective recunoscute si protejate in mod corespunzator de lege.

Curtea concluzioneaza ca statul parat si-a depasit marja de apreciere si nu si-a respectat obligatia pozitiva de a asigura dreptul reclamantilor la respectarea vietii private si de familie a acestora”.

Seful Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii din Romania: Solutia ar fi adoptarea legii parteneriatului civil. Nu stiu dca partidele isi asuma asta in an electoral

Presedintele Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, Csaba Asztalos, a declarat pentru HotNews.ro ca decizia CEDO nu este „o surpriza”, iar Romania ar trebui sa adopte legislatia privind parteneriatul civil. El s-a declarat insa sceptic ca partidele isi vor asuma gestionarea acestei probleme in an electoral.

„Decizia nu este o surpriza, ea era previzibila. Efectul important este ca Romania va fi obligata sa adopte o legislatie prin care protejeaza si recunoaste cuplurile de acelasi sex.

Solutia ar fi sa adopte legea parteneriatului civil care in opinia mea ar trebui sa se refere si la cuplurile heterosexuale nu doar la cele formate din persoane de acelasi sex”, a spus el, adaugand ca decizia nu se refera la posibilitatea adoptiei de catre cuplurile de acelasi sex.

Seful CNCD a precizat ca prezenta decizie CEDO poate fi atacata in termen de trei luni la Marea Camera, insa sansele de reusita sunt reduse tinand cont de o decizie similara in cazul Rusiei.

„Foarte important este ca CEDO nu a accepta argumentul statelor ca in societate exista un numar important de cetateni care nu agreeaza parteneriatul persoanelor de acelasi sex”, a mai spus Asztalos, precizand ca prejudecatile nu sunt considerate un temei legal.
El a adaugat ca ramane la latitudinea statului cum si cand implementeaza decizia, Consiliul Europei avand un mecanism de monitorizare si are sanctiuni care merg pana la suspendarea dreptului de vot in Consiliul Europei.

O „decizie istorica”

Asociatia Accept spune ca decizia CEDO este una istorica:

„In urma acestei decizii istorice, pentru a fi in acord cu Conventia, Romania trebuie sa adopte o forma juridica de recunoastere a familiilor formate din persoane de acelasi sex.

CEDO subliniaza clar ca aceste familii au nevoie urgent de o forma de recunoastere care sa le ofere acestor familii drepturi egale si sa creeze un cadru legal care sa protejeze traiului in comun al acestor cupluri.

Asociatia ACCEPT cere inca o data cu ocazia acestei hotarari Guvernului si Parlamentului Romaniei sa isi faca datoria fata de toti cetatenii lui si sa trateze toate familiile din tara noastra cu demnitate si respect.

Solicitam Guvernului si Parlamentului adoptarea de instrumente adecvate de protectie si recunoastere juridica pentru toate familiile din Romania, precum: Modificarea Codului Civil pentru a permite casatoria intre persoane de acelasi sex si recunoasterea casatoriilor intre persoane de acelasi sex incheiate in strainatate; Legiferarea parteneriatului civil, indiferent de sexul celor doi parteneri de cuplu, inregistrat de catre ofiterul de stare civila; Protectia familiei de facto, care nu opteaza pentru casatorie sau parteneriat civil, in domeniul patrimonial, al sanatatii si in vederea prevenirii si combaterii violentei domestice”.

Petitie pentru „protectie si recunoastere legala pentru toate familiile”

In 17 mai, asociatia ACCEPT a lansat o petitie in care cere „protectie si recunoastere legala pentru toate familiile”.

Semnatarii petitiei cer Guvernului si Parlamentului din tara vecina:

Modificarea Codului Civil pentru a permite casatoria intre persoane de acelasi sex si recunoasterea casatoriilor intre persoane de acelasi sex incheiate in strainatate;

Legiferarea parteneriatului civil, indiferent de sexul celor doi parteneri de cuplu, inregistrat de catre ofiterul de stare civila;

Protectia familiei de facto, care nu opteaza pentru casatorie sau parteneriat civil, in domeniul patrimonial, al sanatatii si in vederea prevenirii si combaterii violentei domestice.

Mai multe cupluri gay au dat in judecata statul roman la CEDO pentru recunoasterea relatiei de familie

Florin Buhuceanu si Victor Ciobotaru, doi parteneri de acelasi sex, au dat in judecata statul roman in urma refuzului starii civile de a recunoaste relatia de familie dintre ei. In acest demers li s-au alaturat alte 20 de familii formate din persoane de acelasi sex.

Cazul a reunit 42 de petenti, cel mai mare numar de persoane gay si lesbiene care au solicitat protectia vietii lor private la CEDO pana acum.

Aceste cupluri au primit din partea oficiilor de stare civila un refuz argumentat in baza interdictiilor din Codului Civil privind recunoasterea legala a relatiilor intre persone de acelasi sex. In baza acestui refuz, Asociatia ACCEPT a chemat statul roman in judecata, in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului, pentru a cere obligarea Romaniei la legiferarea parteneriatului civil in baza articolului 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

In alta cauza, Adrian Coman si Clai Hamilton au dat in judecata Romania la CEDO pentru incalcarea dreptului lor la casatorie, nediscriminare, viata de familie si acces la justitie. Procesul a inceput in martie 2021. Cei doi au fost recunoscuti ca soti de catre Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE), dar si de catre Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR). Cu toate acestea, politicienii au ignorat cele doua decizii.

In 2018, in plina ofensiva a sustinatorilor familiei traditionale, CCR a decis: Un cuplu format din persoane de acelasi sex intra in sfera notiunii de „viata privata”, precum si a notiunii de „viata de familie”, asemenea unui cuplu heterosexual.

In septembrie 2018, cu o saptamana inainte de referendumul pentru familia traditionala, motivarea Curtii Constitutionale in cazul cuplului gay Coman-Hamilton a fost una clara, nemailasand loc de interpretari in privinta reglementarii parteneriatului civil intre persoanele de acelasi sex.

„Un cuplu format din persoane de acelasi sex intra in sfera notiunii de „viata privata”, precum si a notiunii de „viata de familie”, asemenea relatiei stabilite intr-un cuplu heterosexual”, se arata in documentul CCR.

In acest sens, Curtea preciza totodata ca „persoanele de acelasi sex, care formeaza cupluri stabile, au dreptul de a-si exprima personalitatea in interiorul acestor relatii si de a beneficia, in timp si prin mijloacele prevazute de lege, de o recunoastere legala si judiciara a drepturilor si indatoririlor corespunzatoare”.

„Aplicand cele dispuse de instanta europeana in interpretarea normelor europene, Curtea Constitutionala constata ca relatia pe care o are un cuplu format din persoane de acelasi sex intra in sfera notiunii de „viata privata”, precum si a notiunii de „viata de familie”, asemenea relatiei stabilite intrun cuplu heterosexual, fapt ce determina incidenta protectiei dreptului fundamental 26 la viata privata si de familie, garantat de art.7 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, de art.8 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si de art.26 din Constitutia Romaniei.

Bucurandu-se de dreptul la viata privata si de familie, persoanele de acelasi sex, care formeaza cupluri stabile, au dreptul de a-si exprima personalitatea in interiorul acestor relatii si de a beneficia, in timp si prin mijloacele prevazute de lege, de o recunoastere legala si judiciara a drepturilor si indatoririlor corespunzatoare (a se vedea, in acest sens, si hotararea Curtii Constitutionale din Italia - Ordinanza n.4/2011, publicata in Gazzetta Ufficiale nr.2 din 12 ianuarie 2012)”, se arata in motivarea Curtii Constitutionale, publicata in 27 septembrie 2018.
Precedentul Rusia

In ianuarie 2023, Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) s-a pronuntat referitor la un caz care vizeaza refuzul Rusiei de a oferi protectie legala familiilor formate din persoane de acelasi sex. CEDO a hotarat ca Rusia a incalcat articolele 8 (protectia vietii private) si 14 (combaterea discriminarii) din Conventie, fiind o decizie fara precedent.

In acest caz a fost vorba despre sase persoane (trei cupluri) care si-au depus dosarele pentru casatorie la trei birouri diferite din Moscova si Griazi. Pentru ca toate aceste cereri au fost respinse, solicitantii au reclamat deciziile la CEDO in temeiul incalcarii articolului 8 si 14 din Conventie.

Printre argumentele aduse de catre Rusia, pentru a justifica nerecunoasterea parteneriatelor intre persoane de acelasi sex, se numara faptul ca o societate conservatoare, precum cea din Rusia, nu ar fi pregatita pentru asa ceva.

Cum lucrurile sunt asemanatoare in Romania, unde Codul Civil recunoaste doar casatoria dintre un barbat si o femeie, cu toate ca Constitutia recunoaste „casatoria dintre soti”, Iustina Ionescu, avocata de drepturile omului din cadrul Asociatiei Accept, care apara drepturile persoanelor LGBTI, a explicat atunci ce afecte ar putea avea pentru tara noastra decizia CEDO impotriva Rusiei.

„Aceasta hotarare trebuie sa fie urmata si de catre Romania in al 12-lea ceas. Statul ar trebui sa adopte de indata o legislatie pentru protejarea tuturor acestor familii. De altfel, asteptam in perioada urmatoare ca CEDO sa se pronunte in 23 de cauze.

Sunt plangeri aduse de catre 23 de cupluri de romani, care se plang de faptul ca nu au niciun fel de protectie juridica a familiei in tara noastra (...)
„Romania se afla acum la coada Uniunii Europene, alaturi de alte state care nu au niciun fel de protectie juridica: Slovacia, Lituania, Letonia, Bulgaria, Polonia. Asadar, hotararea de astazi este una istorica”, continua avocata”, explica pentru HotNews.ro avocata Iustina Ionescu.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.