Cei care doresc să redobândească cetățenia română vor fi obligați să cunoască limba română. Guvernul de la București a adoptat o serie de modificări la legea cetățeniei care prevăd că solicitantul trebuie să facă dovada cunoașterii limbii române. Totodată, Autoritatea Națională pentru Cetățenie nu va mai fi obligată să verifice în terme de cinci luni cererile privind redobândirea cetățeniei române, iar termenul de procesare ar putea ajunge la peste 6 ani.

Deși juriştii şi societatea civilă din România au criticat noile modificări la Legea cu privire la cetăţenie, acestea au trecut ieri de Guvern.

Cristian ZAHARIA, REPREZENTANTUL ASOCIATIEI NATIONALE-CULTURALE „BASARABIA”: „A trecut de Guvern, urmează să se discute în Parlament la camera deputaților și la camera Senatului și abia după ce trece de Parlament se trimite la președinte spre promulgare.”

O modificare criticată se referă la  obligativitatea deţinerii unui certificat de cunoaștere a limbii române  pentru cei care vor să obţină cetăţenia ţării vecine.

Cristian ZAHARIA, REPREZENTANTUL ASOCIATIEI NATIONALE-CULTURALE „BASARABIA”: „Toată societatea civilă a fost împotriva examenului de limbă pentru certificat B1, în condițiile în care limba de stat a Republicii Moldova este limba română, ori ajungem la o situație hilară. Au ținut cont foarte puțin, în sensul că cei care au peste 65 de ani nu mai dau acest examen de limbă și cei care au un atestat care spune ca au studiat cel putin 3 ani limba română la o institutie de stat, de la liceu în sus.”

Nu s-a dat înapoi nici în cazul prevedearii legate de termenul de examinare a dosarelor pentru redobândirea cetățeniei.

Cristian ZAHARIA, REPREZENTANTUL ASOCIATIEI NATIONALE-CULTURALE „BASARABIA": „Termenul de soliționare a dosarelor mărit de la 5 luni, cât este în prezent, dar de fapt 5 luni, dacă ne uităm pe site-ul Autorității, dosarele se soluționează în 4 ani, au mărit la 2 ani.”

Asta înseamnă că termenul de redobândire ar putea ajnge la 6 ani. În același timp, s-a menținut și articolul care spune că cetățenii au doar o vocație și nu un drept la cetățenie.

Cristian ZAHARIA, REPREZENTANTUL ASOCIATIEI NATIONALE-CULTURALE „BASARABIA”:  „Acest aspect este inadmisibil pentru că atâta timp cât bunicii și străbunicii tăi au fost cetățeni români, nu poți să zici că ai doar o vocație și nu un drept.”

Oficialii de peste Prut spun ca modificările vin să elimine riscurile de redobândire ilegală a cetățeniei române.