Administratia pentru Alimente si Medicamente (FDA) din SUA a autorizat, in procedura de urgenta, utilizarea medicamentului antiviral Remdesivir pentru tratarea pacientilor care sufera de coronavirus, anunta presedintele Donald Trump.

Remdesivir, produs de compania farmaceutica Gilead Sciences, s-a dovedit a fi eficient in facilitarea recuperarii pacientilor care au coronavirus.

Donald Trump a facut anuntul de la Casa Alba, alaturi de directorul companiei Gilead Sciences, Daniel O’Day, si de Stephen Hahn, comisarul Administratiei pentru Alimente si Medicamente (FDA), informeaza agentia Bloomberg si postul CNBC, potrivit Mediafax.

"Vrem sa le multumim colaboratorilor care au adus Remdesivir in acest punct si multora dintre oamenii nostri care au facut parte din acest efort, de fapt, personalului medical", a declarat Daniel O'Day, precizand ca firma va dona un milion de doze de Remdesivir.

Imediat dupa anunt, actiunile companiei Gilead Sciences au oprit tendinta de scadere, oprindu-se la 79,95 dolari in New York. In tranzactionarile extinse, actiunile Gilead inregistreaza o crestere de 2%.

Sursa: