Nouasprezece persoane au murit dupa ce un elicopter s-a prabusit in aceasta dimineata in Iakutia (Siberia orientala), a declarat azi comitetul interguvernamental pentru aviatie (MAK), relateaza AFP. Presa regionala anunta insa 23 de morti si 5 supravietuitori, dintre care si un copil.
"La bord se aflau 25 de pasageri si trei membri ai echipajului. Potrivit echipajului, 19 pasageri au murit, elicopterul a fost distrus de flacari", a declarat intr-un comunicat MAK, organismul care se ocupa de anchete in cazul accidentelor aeriene.
Potrivit 1tv.ru, dintre cei 28 de pasageri care se aflau la bordul elicopterului MI-8 11 erau copii. Se presupune ca pilotul a pierdut controlul din cauza unor curenti de aer, a atins cu elicea o stanca, s-a prabusit si a luat foc.


