Incendiu violent intr-o scoala din Niger. Cel putin 25 de copii cu varste cuprinse intre 5 si 6 ani au murit, dupa ce salile de clasa ale unei scoli din sudul tarii, au luat foc.
Alti cativa au fost raniti in timpul incendiului, care a izbucnit, in timp ce copiii se aflau la cursuri. Unii dintre elevi se afla in stare critica. Deocamdata, cauza incendiului nu este cunoscuta. In Niger atunci cand salile construite din caramida sunt aglomerate, elevii isi desfasoara activitatea in anexe din lemn si paie. Incendiul a distrus trei astfel de sali de clasa.

