Cum era de asteptat, Vladimir Putin si-a asigurat un nou mandat de presedinte al Rusiei, al cincilea. Potrivit primelor rezultate oficiale, acesta a obtinut peste 87 la suta din voturi. Scrutinul care s-a intins pe 3 zile nu a fost insa lipsit de incidente, in ciuda masurilor de securitate luate de Kremlin. Cel putin 60 de oameni au fost retinuti dupa ce au incercat sa saboteze procesul de vot in cateva sectii.

In varsta de 71 de ani Vladimir Putin a obtinut un nou mandat de 6 ani si astfel va deveni cel mai longeviv lider al Rusiei in ultimele doua secole, depasindu-l chiar si pe Stalin.

Vorbind la sediul sau de campanie, imediat dupa anuntarea rezultatelor Vladimir Putin le-a multumit cetatenilor care l-au votat.

Vladimir PUTIN, PRESEDINTELE ALES AL FEDERATIEI RUSE: "As dori sa le multumesc cetatenilor pentru sustinere si incredere! Va multumesc!”

Putin si-a aratat mahnirea ca cele trei zile de alegeri au fost marcate de incidente, sectii atacate cu cocktailuri Molrovo, urne incendiate sau cercneala varsata peste buletinele de vot. Toate au culminat cu numeroase arestari iar Putin a amenintat cu urmarirea penala a celor care au distrus buletinele de vot.

Vladimir PUTIN, PRESEDINTELE ALES AL FEDERATIEI RUSE:  ”Daca tu nu vrei sa votezi sau vrei sa oferi incredere unui candidat pe care il consideri bun sau pur si simplu nu vrei sa votezi daca nimeni nu iti place asta e un lucru. Dar daca decizi sa strici voturile acelor oameni care au venit si au considerat ca trebuie sa voteze si sa-si indeplineasca datoria civica, si nu iti pasa de pozitia lor, atunci acest lucru este rau. Este, cel putin, nedemocratic.”

Putin s-a aratat foarte multumit de rezultatele din teritoriile ucrainene ocupate.

Vladimir PUTIN, PRESEDINTELE ALES AL FEDERATIEI RUSE:  ”Asta vorbeste despre ce? In primul rand asta inseamna ca facem totul bine. Oamenii sunt recunoscatori pentru deciziile pe care le-am luat pentru a-i proteja, iar aceasta este principala motivatie a tuturor actiunilor noastre.”

El a dat asigurari ca tara sa nu se va lasa intimidata sau zdrobita, dupa doi ani de conflict in Ucraina si de criza cu Occidentul.

Vladimir PUTIN, PRESEDINTELE ALES AL FEDERATIEI RUSE:  "Nu conteaza cine vrea sa ne intimideze sau cat de mult, nu conteaza cine vrea sa ne zdrobeasca sau in ce mod, vointa noastra sau constiinta noastra. Nimeni nu a reusit vreodata sa faca asa ceva in istorie. Nu a functionat astazi si nu va functiona in viitor."

Vladimir Putin se afla deja la putere de 24 de ani, intr-un fel sau altul, iar acum si-a asigurat inca un mandat de sase ani. 
Teoretic, el ar putea sa candideze pentru un al saselea mandat si sa continue pana in 2036, ceea ce i-ar da o perioada mai lunga la putere decat Ecaterina cea Mare.