Cel putin trei persoane au murit in urma unui cutremur puternic cu magnitudinea 7 produs, luni, intr-o zona izolata din nord-vestul statului Papua Noua Guinee, a anuntat Agentia Nationala de Gestionare a Dezastrelor, potrivit stiriprotv.ro.

Zeci de locuinte au fost distruse, iar echipele de salvare continua sa evalueze pagubele, a adaugat agentia guvernamentala.

Epicentrul seismului, care s-a produs putin dupa ora 04:00 luni (duminica 18:00 GMT), se afla la 97 km de orasul de coasta Wewak, la o adancime de 62 km, potrivit Serviciului de Prospectare Geologica al Statelor Unite (USGS).

„Lacul Chambri este in fierbere, iar cutremurul este inca in desfasurare chiar acum", a anuntat un oficial regional, la mai bine de cinci ore de la cutremur.

El i-a alertat pe locuitorii regiunii cu privire la posibile caderi de copaci sau de obiecte si i-a indemnat sa fie vigilenti cu privire la posibile replici.

Vorbind la televiziunea nationala australiana, Colles Pinga, a carui casa se afla nu departe de epicentru, a declarat ca trei locuinte din satul sau au fost distruse si ca mai multe persoane au fost ranite.

„Exista alunecari de teren de-a lungul malurilor raului (...) este destul de infricosator", a declarat el pentru Australian Broadcasting Corporation.

Cutremurul a lovit o zona situata la 100 km est de frontiera cu Indonezia, pe insula Noua Guinee.

La sfarsitul lunii februarie, un cutremur cu magnitudinea 6,2 a lovit regiunea New Britain din estul Papua Noua Guinee.