Un incendiu pornit de la o lumanare a devastat o unitate de terapie intensiva pentru bolnavi cu COVID-19 intr-un oras din vestul Ucrainei, provocand cel putin trei morti si patru raniti, au anuntat miercuri serviciile de salvare.
Potrivit serviciilor de salvare, un angajat al spitalului din Cosau (Kosiv) a aprins o lumanare, marti seara, pentru un pacient decedat recent. A fost suficient pentru a determina aprinderea imediata echipamentelor medicale din incaperea in care functionau cinci concentratoare de oxigen.
"Ignorarea legilor elementare ale fizicii si a regulilor de securitate a dus la pierderi ireparabile", au deplans intr-un comunicat serviciile de salvare.
Trei oameni, intre care doi pacienti, au murit in incendiul declansat la parterul cladirii. Nu s-a precizat cine este al treilea decedat si nici ce s-a intamplat cu angajatul care a aprins lumanarea, scrie Agerpres.
In Ucraina, la fel ca in intreaga fosta Uniune Sovietica, sunt frecvente incendiile si alte accidente in spitale sau camine, din cauza infrastructurii invechite ori a neglijentelor.

