Celebrarea oficiala a zilei de nastere a reginei Elisabeta a II-a, care a implinit 95 de ani, a fost marcata ieri printr-o parada militara restransa dar sclipitoare la castelul Windsor, resedinta suveranei din afara Londrei.
La sosirea reginei a fost intonat imnul national, iar suverana, impreuna cu varul sau Edward, ducele de Kent, a asistat apoi la ceremonie de la distanta, dintr-un cort amenajat cu aceasta ocazie.
La sfarsit au fost trase 41 de salve de tun, iar avioanele acrobatice ‘Red Arrow’ ale fortelor aeriene britanice au efectuat traditionalul zbor artistic, lasand in urma dare de fum rosu, alb si albastru.
Regina Elisabeta a II-a are “doua” zile de nastere: una pe 21 aprilie, care este data reala de nastere a suveranei, si una in a doua sambata din luna iunie, data la care se desfasoara evenimentul oficial. Este prima celebrare oficiala a zilei de nastere a reginei in lipsa printului Philip, cel care i-a fost consort timp de 73 de ani.

