Evenimentele din ultimele doua zile ale Carnavalului de la Venetia, manifestare fastuoasa care atrage turisti din lumea intreaga, au fost anulate din cauza epidemiei cu noul coronavirus, a anuntat duminica presedintele Regiunii Veneto, Luca Zaia.
Zaia le-a spus reporterilor ca evenimentele programate pentru duminica in Venetia se vor desfasura conform programului.
„Dar incepand din seara aceasta, interdictiile vor viza Carnavalul de la Venetia, precum si restul evenimentelor, inclusiv cele sportive, pana pe 1 martie inclusiv”, a spus acesta, potrivit Euronews.
Inainte de asta, Zaia a anuntat primele doua cazuri de infectare cu coronavirus in Venetia in timp ce autoritatile depun eforturi pentru a tine sub control raspandirea bolii in regiunile din nordul Italiei.
Coronavirusul s-a raspandit intr-un ritm accelerat in toate colturile lumii, OMS fiind ingrijorata de numarul de cazuri care nu au o legatura clara intre ele, dupa ce unii dintre cei infectati nu au calatorit in China si nu au intrat in contact cu cazuri confirmate.
Sursa: Euronews


