Celebrul tablou Rondul de noapte a prins viata intr-un centru comercial din Amsterdam. O trupa de actori, imbracati in tinute de epoca, a inscenat un jaf in holul mall-ului, pentru a promova muzeul de stat, care urmeaza sa fie redeschis. Cavalerii au defilat pe cai, spre surprinderea vizitatorilor.
Vizitatorii unui mall din Amsterdam au fost luati prin surprindere de aceasta trupa de actori. Exact ca in tabloul lui Rembrandt, Rondul de noapte, comandantul Frans Banning Cock, insotit de oamenii sai, era pe urmele unui hot. Cel din urma a incercat sa scape, fugind printre oamenii care priveau mirati ce se intampla. Cum era si de asteptat, hotul a fost prins.
Oamenii si-au scos telefoanele mobile si au inceput sa filmeze scena. Ulterior, trupa de actori a anuntat ca, astfel, a facut publicitate la muzeul de stat din Amsterdam, care fusese inchis de 10 ani, pentru reparatie. Acesta urmeaza sa se redeschida pe 13 aprilie.


