Autoritatile din Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apararii Nationale si alte institutii au format o celula de criza in Romania cu privire la situatia din Afganistan, dupa ce aceasta tara a fost cucerita de talibani.

Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a dispus luni, 16 august 2021, implicarea de urgenta a Fortelor Aeriene Romane pentru evacuarea de pe Aeroportul din Kabul a cetatenilor romani aflati inca pe teritoriul statului afgan.

Aceasta decizie a fost luata la propunerea prim-ministrului Florin Citu, avand in vedere deteriorarea accelerata a situatiei de securitate din Afganistan, necesitatea sprijinirii repatrierii cetatenilor romani aflati inca in aceasta tara, precum si evaluarile in acest sens ale Celulei de criza interinstitutionale convocate de Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

”Presedintele Romaniei a fost permanent informat cu privire la evolutia situatiei din Afganistan de catre MAE si celelalte institutii care fac parte din Celula de criza interinstitutionala, care isi desfasoara activitatea in regim permanent pentru analizarea evolutiilor si propunerea adoptarii demersurilor concrete necesare. Romania va continua activ consultarile si coordonarea politice cu partenerii din Uniunea Europeana, aliatii din NATO, inclusiv cu Statele Unite, pentru evaluarea evolutiilor, a efectelor lor si pentru adoptarea masurilor care se impun pentru gestionarea acestora – atat in formatele regulate, cat si in cele speciale, precum reuniunea extraordinara a ministrilor afacerilor externe ai UE de marti, 17 august, sau reuniunea de urgenta a Consiliului Nord-Atlantic din aceeasi zi” - se arata intr-un comunicat al Administratiei Prezidentiale.

La randul sau, premierul Florin Citu a declarat ca 35 de cetateni romani trebuie ajutati sa plece din Afganistan, astfel ca a discutat deja despre acest subiect cu presedintele Klaus Iohannis.

Deocamdata nu se stie daca romanii vor fi evacuati din Afganistan cu un avion romanesc sau cu unul al NATO.

”Am avut o discutie cu domnul presedinte referitor la situatia de securitate din Afganistan. Stiti foarte bine, pe 13 august MAE a ridicat nivelul de alerta la maxim, imediat pentru Afganistan. In acest moment mai sunt 35 de cetateni romani in acea zona. I-am propus domnului presedinte sa trimitem un avion pentru a-i aduce acasa. In acest moment avem doua variante pe care lucram: un avion care va fi in colaborare cu NATO, care trebuie sa plece in curand, sau un avion al nostru care merge direct acolo” - a declarat Citu.

De altfel, premierul a facut apel la toti Romanii care se mai afla in Afganistan sa contacteze misiunea diplomatica a Romaniei din Pakistan.

”Pe aceasta cale as vrea sa transmit tuturor romanilor care mai sunt acolo si nu au contactat misiunea noastra diplomatica din Pakistan sa o faca cat mai repede. In acest moment, v-am spus, nivelul de alerta este maxim, parasiti imediat zona. Nu sunt din cadrul ambasadei, sunt si de la ONU si din mediul privat, sunt mai multe persoane. Au fost 60, mai sunt 35. Sunt in siguranta in acest moment, tinem legatura cu toti, dar repet, noi am facut toate demersurile in acest moment, am luat decizia sa trimitem un avion oricum acolo, cel mai rapid s-ar putea sa fie impreuna cu NATO, vom vedea. Daca este varianta NATO, romanii vor fi adusi pana in Georgia.” - a spus Citu.

Intrebat de jurnalisti daca Romania va spori masurile de securitate de la granite, ca urmare a valului de cetateni afgani care vor sa scape de talibani, premierul a declarat ca eventuale decizii vor fi anuntate.

”Exista o celula de criza in acest moment, facuta la Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apararii Nationale si celelalte institutii. Este in functiune in acest moment. Orice alte decizii vor fi comunicate” - a mai declarat seful Guvernului.

La aproape 20 de ani de la debutul razboiului din Afganistan, militantii talibani au preluat din nou controlul capitalei Kabul.

Guvernul sustinut de coalitia condusa de Statele Unite s-a prabusit, presedintele afgan a fugit din tara si mii de oameni se tem acum pentru vietile lor.

Statele vestice au petrecut toata ziua de duminica si o buna parte din noapte transportandu-si personalul si cetatenii de la ambasade pe aeroportul din Kabul, transformat intr-o fortareata.

Mii de localnici panicati, colaboratori sau angajati ai coalitiei, au luat cu asalt aeroportul, cu speranta ca vor prinde un loc intr-unul dintre avioanele care parasesc tara.

La lasarea serii, coloanele de talibani au intrat din toate partile in capitala afgana, fara nicio opozitie. Presedintele afgan Ashraf Ghani a fugit din tara in cursul zilei, iar palatul prezidential a fost ocupat de militanti inarmati.

Sursa: