În Iran au început, miercuri dimineață, ceremoniile funerare pentru președintele Ebrahim Raisi. Liderul suprem de la Teheran, ayatollahul Khamenei, a ținut slujba într-o piață de la Universitatea din Teheran, scrie știrileprotv.ro

Mii de oameni, cei mai mulți în doliu, au participat la ceremonii.

Printre acestia s-a aflat și liderul grupării Hamas, Ismail Haniyeh, care a ținut un discurs în fața mulțimii.

Pe sicriul fostului președinte iranian a fost așezat un turban negru, care simbolizează descendența directă a lui Raisi din profetul Mohamed.

Ceremoniile se vor încheia joi, când sicriul lui Raisi va fi depus la mausoleul Imamului Reza din Teheran.