Orasul Toronto se confrunta cu problema unui numar din ce in ce mai mare de cersetori originari din tara noastra, dupa eliminarea vizelor pentru Canada.

Potrivit CityNews, „se înregistreaza un trend ascendent al numarului femeilor care cersesc în GTA (n. red.: Zona Metropolitana Toronto), sustinând ca sunt refugiate din Europa de Est. Multe dintre acestea declara ca sunt din România – mai precis, de origine roma”, scriu jurnalistii canadieni.

„Una dintre femeile care cersesc, Adelina, ne-a spus ca are 21 de ani si a solicitat azil în Canada dupa ce si-a lasat acasa, în Craiova, fiica de 3 ani. Sustine ca familia sa e discriminata din cauza traditiilor etniei si ca li se interzice sa mearga la scoala sau sa ia masa la restaurant. Si alte femei au povesti similare: spun ca sunt în Canada doar de 3 luni, au unul sau mai multi copii si spera sa primeasca statut de refugiat în Canada”, scrie CityNews.

Un asistent social din Toronto care se ocupa de imigrantii romi spune ca nu toti aleg sa cerseasca. „Multi sunt foarte organizati si eficienti, stiu cum sa obtina actele necesare”. Politia sustine ca nu exista un plan organizat de fraudare a sistemului de asistenta sociala.