Chiar dacă este încă toamnă, aseară s-au inaugurat primele două târguri de Crăciun din România. Craiova mizează pe zăpadă artificială și sănii zburătoare, în timp ce Sibiul merge pe tradiții și spectacole vizuale. Între timp, celebra grădină botanică relagă Kew din Londra este și ea gata pentru sărbătorile de iarnă.

În Craiova, centrul orașului s-a transformat într-un decor uriaș inspirat din „Spărgătorul de nuci”. Peste 2 milioane de lumini îmbracă spațiul în culori calde – completate de fulgi de zăpadă sintetică.

„Am venit să ne distrăm, să intrăm în atmosfera sărbătorilor de iarnă.”

Un brad imens domină piața, iar decorurile – de la reni, la Moș Crăciuni, ursuleți și alte figurine – creează un peisaj perfect pentru fotografii

 „Mi se pare foarte drăguț, e interesantă ideea, conceptul, cel mai mult îmi place zona asta cu scena, bradul.”

Și la Sibiu, întreaga piață s-a animat ca într-un basm după aprinderea luminițelor de sărbătoare.

Peste 120 de căsuțe cu diferite produse, trenulețe, un carusel și roată panoramică îi așteaptă pe vizitatori, care au venit deja în număr mare. Mirosul de scorțișoară, vin fiert și turtă dulce completează perfect atmosfera de iarnă timpurie.

„Ne-am luat câte ceva, turtă dulce, câte o amintire, te face să te duci în vremurile copilăriei.”

Mulți împătimiți ai sporturilor de iarnă au încercat patinoarul de 700 de metri pătrați.

 „Am venit special pentru această gheață minunată, atmosferă foarte, foarte bună.”

Ambele orașe își propun să atragă un număr record de vizitatori până pe 4 ianuarie, când târgurile își vor închide porțile.

Între timp, aseară au fost aprinse instalațiile spectaculoase care decorează aleile din grădina botanică regală Kew din Londra. Sunt mai bine de un milion de leduri și jocuri de lumini.

Anul acesta, organizatorii au redesenat complet traseul. Pentru prima dată din 1921, peste lacul din fața celebrei sere victoriene Palm House a fost construit un pod, oferind o nouă perspectivă asupra instalațiilor.

Din această zonă pot fi admirați și cei 100 de nuferi luminoși care amintesc de bogata colecție botanică a grădinii.

Săptămâna viitoare sunt programate deschiderile mai multor târguri de Crăciun din întreaga Europă.