China, tara in care a aparut coronavirusul, a anuntat o „victorie decisiva” asupra COVID-19, afirmand ca, in urma eforturilor sale, peste 200 de milioane de persoane beneficiaza de tratament medical, iar tara are cea mai mica rata de mortalitate din lume, potrivit g4media.ro.
„Datorita eforturilor continue de optimizare a prevenirii COVID-19 si a masurilor de control puse in aplicare din noiembrie 2022, raspunsul Chinei la COVID-19 a realizat o tranzitie fara probleme intr-un timp relativ scurt”, au declarat joi, in cadrul unei reuniuni, membrii Politburo, organismul de conducere al Partidului Comunist Chinez (PCC).
„A fost obtinuta o victorie decisiva in prevenirea si controlul epidemiei”.
Aproape 800.000 de cazuri grave au primit un tratament adecvat, dar membrii Politburo au avertizat ca, desi situatia se imbunatateste in China, virusul inca circula si evolueaza in intreaga lume, a relatat presa oficiala.
China va creste rata de vaccinare a persoanelor in varsta si va consolida aprovizionarea si productia de dispozitive medicale, s-a precizat in cadrul reuniunii.
Politburo a cerut, de asemenea, municipalitatilor si provinciilor sa isi consolideze sistemele de sanatate, potrivit agentiei oficiale de stiri Xinhua.


